Ce pot să fac?

< Înapoi

Ce pot să fac? – Sugestii pentru a gestiona comportamentul agresiv

Sunteți familiarizați cu situația inițială de la locul de joacă? În cele ce urmează, am întocmit pentru dvs. câteva recomandări comportamentale și sugestii legat de felul în care puteți gestiona astfel de situații în viitor:

• Observați situația cu atenție: este doar o încăierare minoră, o înfruntare între semeni? Dacă este așa, ați putea lăsa situația să continue pentru moment și să observați cu atenție ce se mai întâmplă. Dacă totul rămâne în regulă, este posibil să fie doar o testare a forțelor, iar intervenția părinților nu este deloc necesară. Totuși, dacă un copil începe să lovească tare, acționează nedrept sau unul dintre participanți se află în pericol, este absolut necesar să interveniți și să-i separați pe „bătăuși“.
• Pentru moment, amânați reacția la comportamentul agresiv al fiicei dvs. Cearta, amenințarea sau chiar o atitudine violentă fizic împotriva sa nu-l ajută pe copil să înțeleagă că violența nu rezolvă problemele. Comportamentele agresive, caracterizate de mânie, ca răspuns la violența din partea copilului declanșează de fapt o spirală a violenței care poate zdruncina temelia unei bune creșteri, și anume relația de încredere părinte-copil.
  Prin urmare, asigurați-vă că niciun copil nu poate fi rănit, separați-i, creați o distanță fizică între părțile implicate, păstrați-vă calmul și echilibrul și lăsați situația să se liniștească. Spuneți-vă dvs. și copilului: „Comportamentul ăsta nu este acceptabil și vom vorbi despre asta când situația se calmează”. Astfel, comportamentul problematic nu este discutat într-o stare dominată de emoții, ci va fi discutat mai târziu, în mod rațional.
• Când emoțiile s-au potolit, vă recomandăm o discuție despre comportamentul agresiv urmând principiul „comunicării nonviolente” al lui Marshall B. Rosenberg. (Pentru mai multe informații, click aici.)
  Premisa de bază a modelului în patru pași al lui Rosenberg este aceea că în spatele oricărei acțiuni umane (deci și al disputei copilărești din exemplul menționat cu terenul de joacă) se află anumite sentimente și nevoi. Așa cum demonstrează exemplul cu agresiunea, în spatele oricărei acțiuni agresive există o depășire a unei limite (a se vedea capitolul: De ce este copilul meu agresiv? – Înțelegerea cauzelor agresivității). Aceste depășiri de limite și sentimentele și nevoile asociate lor pot fi descoperite prin comunicare caracterizată de compasiune. Modalitățile pașnice de soluționare a conflictelor și satisfacerea nevoilor sunt acum posibile prin dialog. În cele ce urmează sunt prezentați patru pași spre dialog în sensul comunicării nonviolente:

1. Observații
   Mai întâi încercați să descrieți precis ce fel de comportament ați văzut. Asigurați-vă că nu interpretați sau caracterizați comportamentul. Copilul, destinatarul observațiilor dvs, trebuie să știe exact la ce vă referiți.
2. Sentimente
   Apoi împărtășiți copilului ce sentimente v-au trezit observațiile. Dacă nu vă găsiți cuvintele pentru a descrie sentimentele dvs. sau pe cele ale copilului, găsiți aici o listă cu diferite sentimente.
3. Nevoi
   Acestea sunt calități esențiale pe care și le doresc toți oamenii în viața lor(sau le-ar plăcea tuturor să le aibă). Printre acestea se numără nevoile fundamentale, precum somnul, mâncarea și apa, însă și aspirația la dragoste, siguranță și împlinire personală.
   Ce alte nevoi mai există? Cum le exprimăm cu precizie? Consultați lista de nevoi aici! Acum formulați-le în raport cu sentimentul și exprimați dorința sau cererea în consecință.
4. Cereri
   Prin cerere, formulați o acțiune sau un comportament care rezultă dintr-o nevoie. În această etapă, faceți diferența între a cere și a dori: cererile sunt acțiuni concrete, în timp ce dorințele sunt mai vagi, referindu-se la condiții viitoare (de ex.: „Fii mai drăguț cu persoanele în vârstă!”). Cererile au o șansă mai mare de succes, deoarece definesc mai concret comportamentul dorit. Astfel, cererile sunt mai indicate, în special pentru educarea copiilor mici.

Din moment ce adulților le este destul de greu să-și exprime în cuvinte sentimentele și nevoile, nu trebuie să presupunem că pentru copii acest lucru este mai ușor. Prin urmare, este și mai important ca dvs., ca părinți, să acordați atenție celor spuse de ei. Prin ascultarea cu empatie (clarificarea și repetarea celor spuse reprezintă un concept central al modelului), cei care ascultă îi dau ocazia emițătorului să dobândească o anumită claritate cu privire la propriile gânduri, sentimente și nevoi. (Ce înseamnă emițător? Pentru informații fundamentale privind comunicarea, vă rugăm să dați click aici.) Aceasta este condiția optimă pentru a găsi tipare de comportament comune, alternative, care nu necesită niciun fel de violență fizică pentru satisfacerea nevoilor.

Dialog tipic
Cum s-ar putea desfășura mai precis un astfel de dialog după încăierarea de la locul de joacă? Imaginați-vă că dvs. sunteți mama. Scopul dvs. este să clarificați nevoile fiicei dvs. și să-i arătați diferite opțiuni privind modul în care își poate satisface aceste nevoi fără violență. Încercați să vă gândiți mai întâi la replicile mamei, cu ajutorul sugestiilor și al întrebărilor indicate. Apoi dați click pe bulele de dialog pentru a citi o sugestie: