Temelia comunicării umane

< Înapoi

Temelia comunicării umane

Să acceptăm următoarea definiție: orice comunicare este un mesaj între un emițător și un destinatar. Copiii și părinții pot fi atât emițători (persoane care doresc să comunice ceva), cât și destinatari (persoane care primesc un mesaj).

Nu puteți să nu comunicați. Chiar și atunci când nu spunem nimic și evităm contactul vizual cu alte persoane, transmitem un mesaj: „Lasă-mă în pace, vreau să fiu singur!” Mai mult, bebelușii și copiii mici pot și doresc să comunice cu noi. Fac acest lucru într-un mod nonverbal și de multe ori este mai greu pentru părinți să-i înțeleagă. Tot astfel, copiii foarte mici încearcă să-și exprime sentimentele, nevoile și dorința. Pentru a asigura un proces de comunciare cu copiii noștri reușit și satisfăcător, este important să încercăm cât putem să decodăm și să înțelegem eforturile lor de comunicare nonverbală.

Există situații de comunicare simetrice și complementare. Cele simetrice implică o comunicare între parteneri egali: prieteni, frați și surori sau colegi; comunicarea complementară se bazează pe relații inegale, precum cele între profesori și elevi, angajatori și angajați, părinți și copii. Aceste relații sunt definite de structuri de putere, prin care o persoană aflată în poziție de putere poate exercita presiune asupra unei alte persoane. În mod firesc, este mai ușor să comunici de pe o poziție de putere, cum este poziția noastră de părinte. Însă trebuie să avem grijă să nu abuzăm de această putere, altfel comunicarea va avea rezultate slabe, cu consecințe negative pentru relația cu copiii noștri. Copiii se află întotdeauna într-o poziție de subordonare în comunicarea cu părinții lor. Nu pot schimba acest lucru.

Punctarea procesului de comunicare: emițătorul și destinatarul își structurează fluxul comunicativ diferit și își interpretează comportamentul în timpul procesului de comunicare pur și simplu ca o reacție la comportamentul celuilalt (fiecare partener crede că celălalt este cauza unui comportament anume). A puncta o comunicare înseamnă să interpretezi un șir continuu de evenimente, etichetând un eveniment drept cauză și evenimentul următor drept răspuns (dacă se întâmplă un lucru, un alt lucru se întâmplă întotdeauna).