Comunicarea nonviolentă

Living Democracy » Parents » COPII (4 – 12 ani) » Hărțuire și intimidare » Comunicarea nonviolentă

< Înapoi


Comunicarea nonviolentă

Ce pot să fac? – Sugestii pentru a gestiona comportamentul agresiv

Aici găsiți sfaturi despre cum să discutați cu copilul dvs. urmând principiul „comunicării nonviolente” al lui Marshall B. Rosenberg. (Pentru mai multe informații click aici)

Premisa de bază a modelului în patru pași al lui Rosenberg este că în spatele oricărei acțiuni umane se află anumite sentimente și nevoi. În spatele oricărei acțiuni agresive există o depășire a unei limite. Aceste depășiri de limite și sentimentele și nevoile asociate lor pot fi descoperite prin comunicare caracterizată de compasiune. Modalitățile pașnice de soluționare a conflictelor și satisfacerea nevoilor sunt acum posibile prin dialog. În cele ce urmează, sunt prezentați patru pași spre dialog în sensul comunicării nonviolente:

  1. Observații
    Mai întâi, încercați să descrieți precis ce fel de comportament ați văzut. Asigurați-vă că nu interpretați sau caracterizați comportamentul. Copilul destinatarul trebuie să știe exact la ce vă referiți.
  2. Sentimente
    Apoi, împărtășiți copilului ce sentimente v-au trezit observațiile. Dacă nu vă găsiți cuvintele pentru a descrie sentimentele dvs. sau pe cele ale copilului, aici este o listă cu diferite sentimente. Aceste sentimente sunt legate direct de o nevoie.
  3. Nevoi
    Acestea constau în calități esențiale pe care și le doresc toți oamenii (sau ar vrea să le aibă) în viața lor. Printre acestea se numără nevoile fundamentale, precum somnul, hrana și apa, însă și aspirația la dragoste, siguranță și împlinire personală.
    Ce alte nevoi mai există? Cum le exprimăm cu precizie? Consultați lista de nevoi aici! Acum, formulați-le în raport cu sentimentul și exprimați dorința sau cererea în consecință.
  4. Cereri
    Prin cerere, formulați o acțiune sau un comportament care rezultă din nevoie. Aici, faceți diferența între a cere și a dori: cererile sunt acțiuni concrete, în timp ce dorințele sunt mai vagi, referindu-se la condiții viitoare (de ex., „Fii mai drăguț cu persoanele în vârstă!”). Cererile au o șansă mai mare de succes, deoarece definesc mai concret comportamentul dorit. Astfel, cererile sunt mai indicate, în special pentru educarea copiilor mici.

Din moment ce adulților le este destul de greu să-și exprime în cuvinte sentimentele și nevoile, nu trebuie să presupunem că pentru copii acest lucru este mai ușor. Prin urmare, este și mai important ca dvs., ca părinți, să acordați atenție celor spuse de ei. Prin ascultarea cu empatie (clarificarea și repetarea celor spuse reprezintă un concept central al modelului), cei care ascultă îi pot da ocazia emițătorului să-și clarifice propriile gânduri, sentimente și nevoi. (Ce înseamnă emițător? Pentru informații fundmentale privind comunicarea, vă rugăm să dați click aici). Aceasta este condiția optimă pentru a găsi tipare de comportament comune, alternative, care nu necesită niciun fel de violență fizică pentru satisfacerea nevoilor.