Stiluri de conducere a școlii

Este democrația cea mai bună soluție pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă societatea noastră? Sau există alternative mai bune? Controversa aceasta a existat din antichitate până în prezent. Ce se aplică societății, se aplică și școlilor. Dacă susținem conducerea democratică a școlilor, este necesar să luăm în considerare alternative. Haideți să vedem patru tipuri principale de conducere.

Liderii autocratici tind să ia singuri toate deciziile, susținând că acesta este cel mai eficient mod de a finaliza multe sarcini într-o perioadă scurtă de timp. Acesta este într-adevăr un punct forte al conducerii autocrate, însă punctul slab este că deciziile pot întâmpina opoziție sau pot fi puse la îndoială, ceea ce crește probabilitatea de conflict și poate duce la refuzul de a coopera. Liderii autocratici subestimează măsura în care depind de ceilalți. Regulile școlare impuse fără a fi discutate sunt încălcate mai frecvent, ceea ce este contraproductiv pentru gestionarea conduitei necorespunzătoare și a agresiunilor. Conducerea autocrată urmează deseori statu-quoul și convențiile existente, oferind prea puțin din punct de vedere al inovării și dezvoltării. Rezultatele școlare sunt slabe în școlile conduse în mod autocrat, deoarece nevoile specifice de sprijin și încurajare ale elevilor primesc prea puțină atenție.

Conducerea „laissez-faire” este caracterizată de lipsa unor proceduri clare privind adoptarea deciziilor și prea puțină implicare din partea liderului în procesele de decizie. Timpul pentru discuții nu este clar delimitat, astfel că eficiența adoptării deciziilor și managementul școlar sunt slabe. Pe de altă parte, punctul forte al acestui tip de conducere este nivelul scăzut de agresiune și conflicte în comunitatea școlară.

Liderii paternaliști acționează ca figuri parentale având grijă de subordonații lor ca un părinte, fără a le da vreo responsabilitate sau libertatea de alegere. În acest tip de conducere, liderul dă dovadă de interes și grijă față de personal. În schimb, se așteaptă la încredere, loialitate și obediență. Se pretinde de la cadrele didactice să fie dedicate convingerilor liderului și să se abțină să aleagă singure sau să lucreze independent. Se urmărește ca profesorii să rămână angajați ai aceleiași școli pe o perioadă mai lungă de timp, pentru a consolida loialitatea și încrederea. Stilul de conducere paternalist tinde să creeze diviziuni în rândul personalului, fiindcă liderul paternalist îi va recompensa pe profesorii săi preferați pentru loialitate printr-un tratament special și diverse oportunități, precum proiecte, excursii, formare etc.

Un stil democratic de conducere are potențialul de a depăși neajunsurile pe care celelalte tipuri de conducere tind să le dezvolte. Un lider școlar democratic se asigură că toți membrii comunității școlare sunt implicați în procesul de adoptare a deciziilor, însă participarea va varia în funcție de context. Elevii nu vor participa la fiecare decizie, iar liderul poate să nu aibă întotdeauna ultimul cuvânt. În unele cazuri, acesta se poate limita la facilitarea acordului în rândul personalului sau la nivelul întregii comunități școlare ori poate accepta o decizie pe care personal nu o susține.

Conducerea și responsabilitatea sunt împărțite și există frecvent lideri de subgrupuri. Cu cât participă mai mulți membri ai comunității școlare la proces – liderul școlii, personalul didactic, elevii, personalul administrativ, personalul auxiliar, posibil și părinții și factori interesați externi, cu atât mai clară va fi imaginea diferitelor interese, puncte de vedere și valori. Punctul forte al conducerii democratice a școlii constă în potențialul său de a produce decizii și soluții care sunt în mare măsură acceptate și susținute, cu condiția să se țină cont de toate interesele și cererile. Efortul de învățare necesar pentru ca diferite grupuri din comunitatea școlară să-și dezvolte potențialul deplin de participare poate fi descurajator, însă aduce și satisfacții. Comunitatea școlară poate dezvolta o cultură școlară democratică, cu o atmosferă deschisă și prietenoasă. Membrii săi vor fi mai motivați și dedicați, comunicarea formală și informală va prospera, implicând atât liderul școlii, cât și comunitatea școlară. Disciplina se va îmbunătăți dacă elevii se simt responsabili pentru școala lor. Școala va avea rezultate mai bune prin includerea abilităților și talentelor diverse ale elevilor.

Conducerea școlară democratică are prin urmare un puternic potențial, dar implică și provocări. Cu cât participă mai mulți membri, cu atât mai complexe vor fi procesele de discuție, construire a consensului și adoptare a deciziilor. Iar scurtăturile autocratice către adoptarea eficientă a deciziilor pot părea o alternativă atractivă. Noi susținem, însă, că merită efortul de a face față acestei complexități, deoarece elevii dvs. trebuie să învețe cum să prospere și în situații ambivalente și neclare (a se vedea Competences for democratic culture, pag. 43. Școlile conduse democratic sprijină societățile educându-i pe elevi pentru a deveni cetățeni care sunt competenți și încrezători să participe la procese de decizie controversate și dinamice.