Un proverb roman spune că gusturile nu se discută. Într-adevăr, ce fel de mâncăruri și băuturi ne plac sau nu și cum ne pregătim mesele ține de identitatea noastră personală. În acest fel, ne exercităm dreptul omului la libertate personală (DUDO, articolul 3). Aceasta arată că felul în care ne satisfacem nevoile fundamentale de a mânca și a bea ține de drepturile omului și are dimensiuni sociale care ne conduc către esența ECD/EDO. Libertățile implică responsabilități. Obiceiurile noastre nutriționale ne influențează în mod considerabil sănătatea și speranța de viață. Astfel, suntem în mare măsură responsabili de bunăstarea noastră. Însă responsabilitatea noastră este și mai mare. Dacă alegem să cumpărăm dovlecel și pepene vara, de exemplu, îi susținem pe producătorii locali. Invers, dacă insistăm să cumpărăm astfel de produse iarna, alimentăm lanțul de aprovizionare mondială, care are o amprentă asupra mediului considerabil mai mare. Totuși, este imposibil să se evite în totalitate producția globalizată.
Recomandăm ca școlile să-i încurajeze pe tineri să reflecteze la obiceiurile, dorințele, preferințele și nevoile lor nutriționale. Fetele și băieții de orice vârstă sunt cât se poate de conștienți de obiceiurile lor nutriționale. Astfel, să evaluezi tipurile de alimente și băuturi pe care le alegi și felul în care le pregătești reprezintă un proces de învățare pe tot parcursul vieții.
Școala are ocazia și posibilitatea de a-i sensibiliza pe elevi în legătură cu consecințele alegerilor și obiceiurilor lor nutriționale. Aceștia ar trebui să fie încurajați să-și asume responsabilitatea pentru bunăstarea personală și să manifeste grijă față de sănătatea societății, precum și a planetei (mai multe: Competences for Democratic Culture, p. 41 și urm.). Astfel, elevii își pot forma o atitudine a eficienței personale și pot conștientiza cum își dezvoltă competențe legate de nutriția adecvată și cum o pot folosi (mai multe: Competences for Democratic Culture, p. 42 și urm.).
De asemenea, școlile din societățile pluraliste reprezintă deseori microcomunități, școlarizând elevi din diferite comunități de imigranți, de diferite religii și culturi. Chiar și așa-zișii elevi nativi nu reprezintă nici pe departe un grup omogen. Astfel, dacă li se oferă elevilor și părinților ocazia de a-și prezenta tradițiile, modalitățile de pregătire a mesei și de a le împărtăși cu ceilalți, oamenii pot deveni mai deschiși față de cei pe care îi percep ca fiind diferiți. „Deschiderea față de culturi diferite de cea proprie și față de alte convingeri, perspective asupra lumii și practici” (mai multe: Competences for Democratic Culture, p. 39 și urm.) reprezintă o atitudine care contribuie la protejarea societății democratice pentru a nu cădea pradă urii și prejudecăților rasiale.
