Competențe pentru cultura democratică: diagramă

Sursa: Consultați Competences for Democratic Culture Figurile nr. 1 – 7 se referă la note.

Diagrama competențelor pentru cultura democratică: note

Indicațiile de pagină se referă la Competences for Democratic Culture

Această diagramă reprezintă o încercare de a vizualiza modelul conceptual al competențelor de care cetățenii au nevoie pentru a crea și a participa la o cultură a democrației (a se vedea pag. 9). Un model este conceput pentru a semăna cu realitatea într-un mod simplificat și se concentrează pe anumite aspecte cheie, omițând multe altele. O hartă rutieră, de exemplu, este un model al rețelei de drumuri dintr-o anumită zonă, care este util fiindcă nu arată și altceva. În mod similar, modelul de competențe pentru cultura democratică funcționează ca o hartă. Acesta arată în ce fel comportamentul nostru ca persoane este legat de cultura democratică în ansamblu și cum pot școlile să-și îndeplinească rolul de a-i educa pe elevi pentru cetățenia democratică.

Diagrama și notele următoare au scopul de a facilita lectura manualului Competences for Democratic Culture („Competențe pentru cultura democratică”), însă nu îl înlocuiesc. Acestea sunt destinate formării continue a cadrelor didactice și directorilor sau informării părinților și a factorilor interesați externi.

1. Cadrul instituțional al democrației (sistemul politic) nu poate funcționa sau exista decât dacă este susținut de o cultură a democrației împărtășită de toți cetățenii. Într-o astfel de cultură a democrației, cetățenii sunt devotați respectului față de lege, față de drepturile omului și soluționarea problemelor de interes general în public. Aceștia sunt convinși că soluționarea conflictelor trebuie să fie pașnică și recunosc și respectă diversitatea din societate. Cetățenii sunt dispuși să-și exprime propriile opinii, precum și să asculte opiniile altora. Aceștia sunt devotați unui proces de adoptare a deciziilor bazat pe votul majoritar, precum și protecției minorităților și a drepturilor acestora. Ei sunt dispuși să se implice într-un dialog dincolo de granițele culturale (a se vedea pag. 15). Structurile instituționale ale democrației și cultura democrației sunt „în mod inerent interdependente” (pag. 15), ceea ce înseamnă că niciuna dintre cele două părți nu se poate susține independent dacă nu este sprijinită de cealaltă. Puterea culturii democrației depinde nu numai de cetățeni competenți, ci și de măsura în care elementele cheie menționate mai sus sunt mai degrabă împărtășite decât contestate sau disputate (a se vedea nota nr. 6).

2. Atunci când cetățenii participă la discuții și la luarea deciziilor, întâlnesc persoane din medii culturale diferite. Dialogul intercultural dintre cetățeni este prin urmare caracteristica distinctivă a societăților democratice diverse din punct de vedere cultural. Cetățenii dispuși să se implice într-un dialog dincolo de diviziunile culturale se tratează reciproc ca egali din punct de vedere democratic. Dialogul intercultural trebuie să fie încorporat într-o cultură a democrației și invers, o cultură democratică nu poate prospera fără dialog intercultural. Cultura democratică și dialogul intercultural sunt „în mod inerent interdependente” (pag. 15), făcând legătura între nivelul macro al societății și nivelul micro al interacțiunii dintre indivizi. Această idee este rezumată în emblema acestui site, Living Democracy.

3. Cetățenii competenți reprezintă condiția prealabilă necesară pentru cultura democratică și dialogul intercultural, însă competențele singure nu sunt suficiente. Efectul instituțiilor politice la nivel macro este crucial: „… în funcție de configurația lor, structurile instituționale pot face posibile, pot canaliza, constrânge sau bloca modurile în care cetățenii își exercită competențele democratice și interculturale”. (pag. 17) De exemplu, cetățenii care sunt capabili și dispuși să participe la luarea deciziilor au nevoie de acces la informații necenzurate din mass-media și de canale prin care pot comunica între ei și cu decidenții politici.

4. Există un al doilea grup de factori la nivel macro care pot produce „tipare sistemice de defavorizare și discriminare” (pag. 18), astfel că cetățenii care au niveluri egale de competențe democratice și interculturale se confruntă cu șanse inegale în ceea ce privește exercitarea lor și participarea la luarea deciziilor. Ne putem aștepta ca inegalitatea socială să se vadă în distribuția inegală a veniturilor, timpul disponibil, accesul la rețelele de informare sau comunicare și resursele de putere. Alocarea inegală a resurselor la nivelul societăților este legată de sistemul economic (plata inegală, șomajul, puterea companiilor internaționale) și/sau sistemul politic. Diviziunile dintre grupurile privilegiate și cele defavorizate pot da naștere la probleme legate de inegalitatea dintre sexe, sărăcie, migrație, educație sau controlul puterii. „Marginalizarea sistematică și excluderea din procesele democratice și schimburile interculturale” (pag. 18) pot anula orice posibilitate a cetățenilor de a participa în condiții de egalitate, indiferent de nivelurile de competență, ducând la „neimplicare civică și alienare” (ibid.).

5. Dacă nu se iau măsuri adecvate, inegalitatea socială poate fi percepută ca fiind nedreaptă și poate amenința cultura democratică și legitimitatea cadrului instituțional al democrației. În comunitățile democratice, este prin urmare crucial să fie abordate problemele ce țin de inegalitate socială și excludere pentru a asigura „o egalitate autentică de condiție” (ibid.) pentru toți cetățenii. Acestea fiind spuse, este important să ținem minte că dreptatea distributivă sau drepturile omului și drepturile civile sunt realizări istorice care au fost obținute după o perioadă îndelungată de timp, după cum arată lupta pentru votul universal și drepturile femeilor din Europa. Drepturile omului și participarea democratică s-au dezvoltat printr-un proces îndelungat, aflat încă în desfășurare. Angajamentul cetățenilor competenți este prin urmare decisiv pentru a garanta că toți membri societății, indiferent de statutul lor social, se bucură de recunoaștere și șanse egale de participare.

6. Conceptul de cultură: „Orice cultură poate fi concepută ca având trei aspecte principale: resursele materiale care sunt utilizate de membrii grupului (cum sunt uneltele, alimentele, îmbrăcămintea), resursele sociale comune ale grupului (ca limba, religia, regulile conduitei sociale) și resursele subiective utilizate de membrii individuali ai grupului (precum valorile, atitudinile, convingerile și practicile pe care membrii grupului le folosesc în mod normal ca un cadru de referință pentru a înțelege lumea și a relaționa cu ea). Cultura grupului este un amestec format din toate cele trei aspecte – aceasta constă într-o rețea de resurse materiale, sociale și subiective.” (pag. 19) Totuși, grupurile culturale sunt eterogene la nivel intern. Culturile și normele fac obiectul disputelor și se schimbă în timp. Membrii individuali ai unui grup cultural își manifestă alegerile adoptând anumite elemente ale resurselor culturale și respingând altele.

Orice grup social poate avea cultura sa distinctă. Astfel de grupuri includ națiuni, grupuri etnice sau religioase, orașe, cartiere, organizații profesionale sau ocupaționale, comunitatea persoanelor LGBT, grupuri ale persoanelor cu dizabilități sau ale unor generații și familii. Societățile sunt prin urmare diverse din punct de vedere cultural, cu indivizi care aparțin simultan unor grupuri sociale diferite și participă la diferite constelații de culturi, unice la nivel individual. În cadrul unui grup cultural, indivizii diferă din punct de vedere al poziționării culturale, iar din acest motiv resursele culturale sunt disputate în interiorul grupurilor culturale.

În orice situație în care oamenii interacționează, aceștia pot percepe diferențe de cultură la cealaltă persoană sau la celălalt grup, astfel că „orice situație interpersonală este o situație interculturală potențială” (pag. 20). Cadrul nostru de referință poate deci să treacă de la individual și interpersonal la intercultural, ceea ce înseamnă că îi percepem pe alții mai mult ca membri ai unui grup social decât ca indivizi. Astfel de situații interculturale pot apărea atunci când întâlnim persoane din alte țări sau grupuri etnice, cu o credință diferită, de alt sex, cu o orientare sexuală diferită ori din altă clasă socială sau când observăm diferențe de educație. Dialogul intercultural are potențialul de a construi punți între grupurile culturale, cu condiția să se desfășoare ca „un schimb deschis de puncte de vedere, pe baza înțelegerii și respectului reciproc, între indivizi sau grupuri care se percep ca având afilieri culturale diferite unii față de alții”. (pag. 20 și urm.)

Dialogul intercultural are cea mai mare importanță pentru consolidarea coeziunii sociale în societățile democratice, diverse din punct de vedere cultural. Însă, dacă grupurile culturale se percep ca dușmani, de exemplu, din cauza unui conflict armat din trecut sau dacă un grup cultural este perceput ca bucurându-se de privilegii în detrimentul altuia, dialogul intercultural se poate dovedi foarte dificil, necesitând un nivel ridicat de competență interculturală, empatie, tărie personală și curaj (a se vedea pag. 21).

7. Conceptul de competență și competențe: (pag. 23 și urm.). În modelul de competențe pentru cultura democratică, conceptul de competențe (la plural) se referă la resursele psihologice ale unei persoane – valori, atitudini, abilități, cunoștințe și/sau înțelegere critică. Ne putem imagina aceste resurse ca semănând cu o cutie mare, plină cu diverse unelte mentale și psihologice. Competența (la singular) se referă la disponibilitatea și capacitatea unei persoane de a utiliza aceste competențe, sau unelte, după cum consideră adecvat într-o anumită situație sau pentru a se ocupa de o problemă. Conceptul de competență semnifică un „proces dinamic” (pag. 24) prin care o persoană selectează, activează, organizează și coordonează resursele psihologice (competențe) într-o situație dată și monitorizează și adaptează utilizarea competențelor în funcție de condițiile care pot apărea. Competențele sunt utilizate mai degrabă în grupuri decât separat. Competența și competențele sunt invizibile și accesibile doar prin teorii și modele. Ele se evidențiază în comportamentul unei persoane, adică prin ceea ce face, gândește sau spune cineva sau în modul în care o persoană interacționează cu ceilalți. Cadrele didactice pot prin urmare să evalueze nivelul de dezvoltare a competențelor la elevii lor observându-le comportamentul în situații democratice sau interculturale. În manualul referitor la modelul de competențe pentru cultura democratică sunt descrise trei exemple pentru a arăta cum sunt mobilizate grupuri de competențe în anumite situații: dialogul intercultural, luarea de atitudine împotriva discursului urii și participarea la dezbateri politice (a se vedea pag. 24 și urm.).

8. Pentru a-i abilita pe viitorii cetățeni să participe la o cultură a democrației la nivel macro, copiii și tinerii trebuie să învețe și să practice competențele pentru cultura democratică și dialogul intercultural la nivelul micro al societății, în cadrul comunității școlare (a se vedea pag. 16). Aceasta impune școlii să adopte educația pentru cetățenie democratică și drepturile omului (ECD/EDO) ca abordare la nivelul întregii școli, ceea ce înseamnă a preda și a învăța despre, prin și pentru democrație și drepturile omului – democrația și drepturile omului fiind o materie la clasă („despre”), o orientare pedagogică pentru toată școala („prin”) și o pregătire pentru participare prin experiența practică din școală („pentru”). Pentru o descriere completă a celor trei dimensiuni ale ECD/EDO, consultați http://living-democracy.com/ro/textbooks/volume-1/part-1/unit-3/chapter-1/. Cadrele didactice și directorii trebuie să-și formeze competențe pentru cultura democratică și să le practice în școală pentru a le oferi elevilor modele de urmat. Diversitatea din societate se oglindește în comunitatea școlară și în clasă, astfel încât dialogul interpersonal dintre profesori și elevi și dintre elevi include întotdeauna dimensiunea dialogului intercultural. Pentru a schimba în bine întreaga societate la nivel macro nu va fi deajuns să înveți pentru cultura democratică, acest lucru fiind imposibil fără cetățeni competenți.