1.2 Democraţia

1.2.1 Principii de bază

În celebrul citat al lui Abraham Lincoln (1863), democraţia înseamnă „guvernarea oamenilor, de către oameni, pentru oameni”; cele trei definiţii pot fi înţelese după cum urmează:

• „guvernarea oamenilor”: puterea provine de la oameni – oamenii reprezintă puterea suverană care exercită puterea sau acordă mandat pentru exercitarea puterii şi oricine face parte din autoritate poate fi considerat răspunzător de către oameni;
• „de către oameni”: puterea este exercitată fie prin reprezentanţi aleşi fie prin conducere directă de către cetăţeni;
• „pentru oameni”: puterea este exercitată pentru a servi intereselor oamenilor, adică binele comun.

Aceste definiţii pot fi înţelese şi legate în diferite moduri. În spiritul lui Rousseau, gânditorii politici insistă asupra conducerii directe de către cetăţeni (ca identitate a celor guvernaţi şi a guvernului). Oamenii decid totul şi nu sunt obligaţi de nici un fel de lege. În spiritul lui Locke, gânditorii politici pun accentul pe competiţia dintre diferitele interese dintr-o societate pluralistă; într-un cadru constituţional, ei trebuie să fie de acord cu o decizie care serveşte binelui comun.

Indiferent cât de lungă este tradiţia democratică într-o ţară şi cât de mult s-a dezvoltat, nu poate fi luată drept bună. În fiecare ţară, democraţia şi înţelegerea de bază a drepturilor omului trebuie dezvoltate în permanenţă pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă fiecare generaţie. Fiecare generaţie trebuie să fie educată cu privire la democraţie şi la drepturile omului.

1.2.2 Democraţia ca sistem politic

Principalele elemente ale democraţiilor constituţionale moderne includ:

• o constituţie, de obicei în formă scrisă, care stabileşte cadrul instituţional pentru democraţie, protejată în unele ţări de o curte de justiţie independentă; drepturile omului, de obicei nu toate, sunt protejate ca drepturi civile;
• drepturile omului sunt menţionate în constituţie şi apoi tratate ca drepturi civile fiind garantate constituţional. Guvernele care au semnat convenţii privind drepturile omului sunt obligate să susţină drepturile pe care le-au ratificat, indiferent dacă acestea sunt menţionate sau nu în constituţie;
• statutul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii: toţi cetăţenii sunt protejaţi în mod egal de lege pe baza principiului nediscriminării şi trebuie să îşi îndeplinească îndatoririle conform legii;
• votul universal: acesta oferă cetăţenilor adulţi, bărbaţi şi femei, dreptul de a vota pentru partide şi/sau candidaţi în alegerile parlamentare. În plus, unele sisteme includ un referendum sau plebiscit, adică, dreptul cetăţenilor de a lua decizii cu privire la o anumită problemă, prin vot direct;
• cetăţenii se bucură de drepturile omului care le oferă acces la o varietate de moduri de a participa. Acestea includ libertatea mass-media de cenzură şi de control al statului, libertatea de gândire, de exprimare şi de întrunire paşnică, dreptul minorităţilor şi al opoziţiei politice de a acţiona liber;
• pluralismul şi competiţia intereselor şi obiectivelor politice: cetăţenii individuali şi grupurile pot forma sau se pot alătura partidelor sau grupurilor de interese (lobby-uri), organizaţiilor non-guvernamentale etc. pentru a-şi promova interesele sau obiectivele politice. Există competiţie în promovarea intereselor şi o distribuire inegală a puterii şi a oportunităţilor în realizarea lor;
• parlamentul: corpul de reprezentanţi aleşi are puterea legislativă, adică poate aproba legi care sunt obligatorii. Autoritatea parlamentului depinde de voinţa majorităţii votanţilor. Dacă majoritatea dintr-un sistem parlamentar se schimbă de la o alegere la alta, un nou guvern va veni la putere. În sistemele prezidenţiale, preşedintele este ales separat prin vot direct;
• regula majorităţii: majoritatea decide, minoritatea trebuie să accepte decizia. Constituţiile definesc limite pentru regula majorităţii care protejează drepturile şi interesele minorităţilor. Cvorumul pentru majoritate poate varia în funcţie de problemă – de exemplu, două treimi, în cazul modificărilor constituţiei;
• echilibru instituţional: democraţiile combină două principii: autoritatea de a exercita forţa aparţine statului, ceea ce înseamnă o „dezarmare a cetăţenilor”.⁵ Cu toate acestea, pentru a preveni ca puterea forţei să se transforme în conducere autocratică sau dictatorială, toate sistemele democratice includ un echilibru instituţional. Modelul clasic împarte puterile statului în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească (dimensiunea orizontală); multe sisteme îşi iau precauţii suplimentare: un sistem bicameral pentru puterea legislativă şi o autonomie federală sau cantonală însemnând o dimensiune verticală suplimentară a asigurării echilibrului (precum în Elveţia, SUA sau Germania);
• autoritate temporară: un alt mod de a controla puterea este acordarea autorităţii doar pe o perioadă determinată de timp. Fiecare alegere are acest efect şi, în unele cazuri, perioada totală de ocupare a funcţiei poate fi limitată, aşa cum este cazul preşedintelui Statelor Unite care trebuie să părăsească funcţia după două mandate de câte patru ani. În Roma Antică, consulii erau numiţi împreună şi părăseau funcţia după un an.

1.2.3 O interpretare greşită a drepturilor omului şi a democraţiei

Democraţia se bazează pe standardele şi principiile drepturilor omului. Drepturile omului sunt uneori înţelese greşit ca un sistem în care individul se bucură de libertate deplină. Cu toate acestea, situaţia nu este aceasta.

Drepturile omului recunosc drepturile şi libertăţile individuale care sunt inerente omului. Cu toate acestea, aceste drepturi nu sunt absolute. Drepturile celorlalţi trebuie de asemenea să fie respectate şi, uneori, vor exista conflicte între drepturi. Procesele democratice ajută la stabilirea proceselor care facilitează libertatea oamenilor, dar stabileşte şi limitele necesare. În cadrul unei ore de ECD/EDO, de exemplu, are loc o discuţie. Pentru a oferi tuturor elevilor oportunitatea de a-şi exprima opinia, timpul de vorbire este raţionalizat, poate chiar în mod strict. Din acelaşi motiv, timpul de vorbire este limitat în dezbaterile parlamentare sau în discuţiile televizate.

Multe reguli din codul rutier ne limitează libertatea de mişcare: limite de viteză în oraş, obligaţia de a opri la culoarea roşie a semaforului etc. În mod clar aceste reguli sunt stabilite pentru a proteja viaţa şi sănătatea oamenilor.

Democraţia oferă poporului şi indivizilor mai multă libertate decât orice alt sistem de guvernare – cu condiţia să fie stabilită o ordine, adică un cadru instituţional şi să fie implementată ca atare. Pentru a funcţiona bine, democraţia se bazează pe un stat puternic care exercită principiul statului de drept şi realizează un grad acceptat de dreptate distributivă. Un stat slab sau un stat de drept slab înseamnă că un guvern nu este capabil să respecte cadrul constituţional şi legile.

1.2.4 Puncte tari şi puncte slabe

În linii mari, diferitele tipuri de democraţie au în comun puncte tari şi puncte slabe, incluzând următoarele.

a. Puncte tari ale democraţiilor

• Democraţia oferă un cadru şi mijloace pentru rezolvarea civilizată şi non-violentă a conflictelor; dinamica conflictului şi pluralismul sprijină soluţionarea problemelor.
• Democraţiile sunt „pacifişti puternici” – atât în societăţile lor cât şi în politica internaţională.
• Democraţia este unicul sistem care permite un schimb al conducerii politice fără schimbarea sistemului de guvernare.
• Democraţiile sunt comunităţi de învăţare care pot îndrepta erorile umane. Binele comun este definit prin negociere şi nu este impus de o autoritate autocrată.
• Drepturile omului consolidează democraţiile prin oferirea unui cadru normativ pentru procesele politice care se bazează pe demnitatea umană. Prin ratificarea tratatelor privind drepturile omului, un guvern le poate oferi cetăţenilor săi „promisiuni” care să menţină libertăţile personale şi alte drepturi.

b. Probleme şi puncte slabe

• Partidele şi politicienii au tendinţa să sacrifice obiectivele pe termen lung pentru succesul în alegeri. Democraţia creează tentaţii pentru elaborarea de politici pe termen scurt, de exemplu, în detrimentul mediului sau al generaţiilor viitoare („soluţii de compromis”).
• Pentru un popor, guvernul este guvern în limitele unui stat naţional. Interdependenţa globală crescândă, precum cea din dezvoltarea economică şi de mediu, limitează aria de influenţă a factorilor de decizie democratici dintr-un stat naţional.

1.2.5 Concluzii

Democraţiile depind de cetăţenii lor în măsura în care punctele tari ale democraţiilor sunt dezvăluite, iar punctele slabe sunt controlate. Democraţiile sunt sisteme complicate depinzând de implicarea activă şi sprijinul cetăţenilor – o atitudine de loialitate informată şi critică; aşa cum a afirmat Winston Churchill (1947), „Democraţia este cea mai rea formă de guvernare cu excepţia tuturor celorlalte forme care au fost încercate din când în când”.

Atât în cadrul statelor democratice consacrate cât şi în cadrul statelor democratice aflate la început, ECD/EDO contribuie în mod decisiv la cultura politică conform căreia sistemele democratice trebuie bine înrădăcinate pentru a prospera şi pentru a supravieţui.

5. Există un exemplu notabil în care principiul dezarmării cetăţenilor este modificat, şi anume în SUA.