2 – Fişa de lucru 3: Perspective şi forme de evaluare

Evaluarea procesului de învăţare (formativă)

Această perspectivă ajută la îmbunătăţirea, controlul şi verificarea procesului de învăţare al elevului sau a activităţilor elevului şi profesorului pentru realizarea unui anumit obiectiv.

Evaluarea rezultatelor învăţării (sumativă)

La un anumit moment în timp, o evaluare concludentă rezumă cunoştinţele şi abilităţile pe care le-a dobândit un elev. Scopul principal al acesteia este de a informa, de exemplu, elevul sau părinţii, despre nivelul de performanţă al elevului.

Evaluare prognostică

Acest tip de evaluare este orientat către dezvoltarea viitoare a elevului. În diferite etape din cariera şcolară a unui elev, oamenii implicaţi în procesul de educare a elevului (elevi, profesori, părinţi, în unele cazuri, psihologii din şcoală şi autorităţile) fac recomandări despre modul în care un elev ar trebui să-şi continue parcursul şcolar.

Evaluarea proceselor de învăţare

Principalul obiectiv în evaluarea proceselor de învăţare (sau evaluarea formativă) este acela de a sprijini fiecare elev. Prin urmare, eficienţa predării este îmbunătăţită. În locul contracarării manifestărilor, sunt investigate şi abordate principalele cauze ale dificultăţilor de învăţare (aceste cauze pot fi cognitive, precum şi emoţionale). Greşelile nu sunt corectate, ci analizate. În acest fel, ideile şi starea de spirit a elevului pot fi înţelese şi sprijinite într-un mod orientat spre obiectiv. Dificultăţile trebuie discutate împreună cu elevul şi pot fi abordate utilizând sarcini de lucru şi măsuri specifice de sprijin. Analizând sursa greşelilor, elevii nu trebuie să se adapteze în mod superficial. Analizând aceste surse ale greşelilor, elevii simt că nu stau la discreţia dificultăţilor lor. În schimb, ei învaţă să elaboreze strategii individuale pentru a se confrunta cu problemele lor.

În această privinţă, învăţarea de succes presupune continuitatea procesului de învăţare şi lucrul pe greşeli şi de către profesor şi de către elev, şi nu doar căutarea celor mai bune metode.

Posibilităţile de evaluare a proceselor de învăţare:

• observaţii;
• mici teste zilnice;
• teste după o etapă lungă de lucru.

Testele care evaluează procesele de învăţare sunt ca un indicator pentru procesele de predare şi învăţare. Acestea le permit elevilor şi profesorilor să verifice nivelul de reuşită. Lacunele şi nesiguranţa pot fi rezolvate prin sarcini suplimentare.

Posibilităţi de testare:

• observarea elevilor în timp ce rezolvă o sarcină de lucru;
• examinare şi analiză atentă a sarcinilor realizate;
• discuţii individuale despre sarcinile realizate;
• întrebări despre modul în care a fost rezolvată o problemă;
• teste scurte.

Pe lângă observaţiile şi conversaţiile despre modul de realizare a sarcinilor şi despre sursele greşelilor, apar obiective individuale pe care elevii şi le stabilesc, pe care le realizează împreună cu profesorul sau pe care profesorul le stabileşte pentru ei.

Atunci când se aplică acest tip de evaluare în predare, consecinţa logică este de asemenea o schimbare spre:

• învăţarea orientată spre obiectiv în loc de învăţarea orientată doar spre conţinut;
• predarea individualizată în locul predării în care toţi rezolvă aceeaşi sarcină de lucru.

Evaluarea rezultatelor învăţării

Evaluarea rezultatelor învăţării (sau evaluarea sumativă) este, pe scurt, o evaluare a rezultatelor elevului. Aceasta rezumă toate cunoştinţele şi competenţele dobândite. Se comportă ca un instrument de feedback pentru părinţi, elevi şi profesori. Poate fi baza unei asistenţe orientate spre obiectiv.

Aceste tipuri de evaluare sunt utilizate după multe activităţi de predare şi învăţare prin observare şi teste. Acestea informează diferiţi actori în ce măsură elevii au realizat diferite obiective. Exemplele de evaluare a rezultatelor învăţării sunt tot felul de teste care solicită cunoştinţele acumultate sau competenţele elevului într-un anumit domeniu pe o anumită perioadă de timp (de exemplu, chestionar pe tema democraţiei, teste de matematică, teste de vocabular, teste de studii sociale). Evaluarea rezultatelor învăţării este utilizată în şcoli la toate disciplinele. Chiar dacă sunt necesare pentru notarea elevilor şi le oferă profesorilor informaţii selective despre performanţa generală a elevilor, acestea au diverse probleme.

Ca mijloc de feedback, se folosesc notele. În legătură cu notele, există câteva probleme nerezolvate:

• Diferiţi profesori evaluează în mod diferit acelaşi produs al unui elev. Evaluarea nu este obiectivă. În această privinţă, nu este relevant ce disciplină este. Un test de matematică va fi evaluat de diferiţi profesori la fel de diferit ca o poveste scrisă. Prin urmare, evaluarea este puternic influenţată de profesorul care face evaluarea. Poate fi o chestiune de soartă pentru un elev şi pentru parcursul său şcolar viitor în ce clasă şi cu ce profesor îşi petrece timpul la şcoală. Se poate spune că criteriul obiectivităţii nu este îndeplinit.
• Un profesor are tendinţa să evalueze aceeaşi activitate a unui elev în mod diferit, în momente diferite de timp. Evaluarea nu este sigură. Indiferent care disciplină face obiectul evaluării, un profesor va evalua diferit în momente diferite de timp. Prin urmare, criteriul siguranţei nu este îndeplinit.
• Nu este clar stabilit ce se exprimă printr-o notă (abilităţi, competenţe, cunoştinţe, atitudini?). Atunci când profesorii utilizează note în evaluarea rezultatelor, ei includ diverse aspecte în nota dată, precum rezultatele reale din semestrul trecut, rezultatul estimat, progresul sau înrăutăţirea învăţării în comparaţie cu media clasei, aspecte motivaţionale, precum şi aspecte comportamentale. Este foarte dificil pentru elev să afle cu adevărat ce exprimă nota dată. De obicei, elevii nu cunosc diferitele strategii de evaluare ale profesorilor lor. Conţinuturile pot fi multidimensionale, iar spaţiul pentru interpretare poate fi mare. Luând în considerare diferitele funcţii ale notelor în societatea noastră precum calificativ, criteriu de selecţie şi de repartizare, interpretarea notelor date devine şi mai complexă. Se poate spune că criteriul validităţii nu este îndeplinit. Pentru majoritatea funcţiilor de mai sus, notele acordate conform unei evaluări a rezultatelor învăţării nu sunt indicatori utili pentru şcoala, studiul sau pentru succesul profesional viitor.
• Practica obişnuită de notare conform unei evaluări a rezultatelor învăţării are un efect nedorit foarte important: acordarea notelor într-o clasă conform unei distribuţii normale duce chiar la mai multe experienţe de eşec pentru elevii mai slabi din punct de vedere academic. Deoarece, într-o repartizare normală, puţinele locuri pentru elevii foarte buni şi buni sunt rezervate aceloraşi elevi, aceiaşi elevi vor rămâne mereu la celălalt capăt al scalei. Chiar dacă îşi îmbunătăţesc realizările academice, vor rămâne tot în aceeaşi poziţie. Prin urmare, clasificarea elevilor conform performanţei lor măsurate în clasă va duce doar la demotivarea şi pierderea interesului atât timp cât situaţiile rămân neschimbate, mai ales pentru cei mai slabi.
• Notele nu se aplică anumitor situaţii sau fenomene; poate fi mai simplu la discipline precum matematica unde un răspuns poate fi corect sau greşit, dar este mult mai dificil la arte sau la orice alt domeniu creativ de învăţare, precum şi la limbi. Acest lucru se datorează criteriilor de evaluare care lipsesc sau sunt neclare şi faptului că discipline diferite presupun competenţe sau abilităţi diferite. În cadrul ECD/EDO, discutarea diferitelor forme de rezolvare a unei probleme poate duce la idei foarte creative sau inovative în timp ce la alte discipline, doar un singur răspuns poate fi considerat ca fiind cel corect. Deci, există pericolul ca notele şi dorinţa de a fi capabil de a nota totul în evaluarea rezultatelor învăţării, să conducă la uniformizare. O căutare creativă a unor noi moduri de a rezolva sarcina de lucru nu poate avea loc.
• Notarea aritmetică nu este validă din punct de vedere matematic: în mod ideal, notele nu pot fi mai mult decât nişte estimări brute pentru o poziţie aproximativă a unui elev în cadrul clasei sale. În această privinţă, chiar şi metodele matematice foarte precise nu pot servi ca mijloc de îmbunătăţire a acestei situaţii. Calcularea mediei unei note, prin adunarea a diferite note şi împărţirea din nou la numărul de note date, poate servi doar într-un mod superficial ca sursă suplimentară de siguranţă. Aceasta depinde, de asemenea, de momentul în care o notă este dată. Un elev care a început semestrul cu o notă destul de mică şi şi-a îmbunătăţit rezultatele în timp, ar trebui să fie evaluat diferit faţă de un elev ale cărui note s-au înrăutăţit în timpul semestrului. Chiar dacă media calculată ar putea fi aceeaşi, statutul rezultatelor şi progresul învăţării celor doi elevi nu sunt aceleaşi.

Ca urmare a problemelor menţionate mai sus, evaluarea rezultatelor la învăţare nu ar trebui să constituie singurul mod de colectare a informaţiilor despre performanţa elevilor în cadrul ECD/EDO. Competenţele şi abilităţile care au fost dobândite de către elevi ar trebui să fie, de asemenea, măsurate prin aplicarea metodelor de evaluare formativă.

Evaluare prognostică

Evaluările prognostice constituie un mijloc de estimare şi predicţie a carierei viitoare. Evaluarea prognostică combină aspecte de bază luate dintr-o evaluare a proceselor de învăţare şi o evaluare a rezultatelor învăţării şi încearcă să formuleze un diagnostic pentru viitorul elevului. Pune întrebări de genul: cum putem sprijini dezvoltarea individuală şi procesele pozitive de învăţare? Evaluările prognostice devin foarte importante în diferite etape din viaţa academică a elevului:

• înscrierea la şcoală;
• repetarea unui an şcolar;
• schimbarea claselor/şcolilor;
• transferul la un tip diferit de şcoală (de exemplu, educaţia specială);
• transferal la o şcoală mai bună.

În această privinţă, în cadrul discuţiilor care au continuat în ultimele decenii, s-a pus problema dacă evaluarea prognostică poate fi, într-adevăr, descrisă ca o formă de evaluare sau mai degrabă poate fi văzută ca o funcţie a evaluării.