Instrumentul 3: Moderarea activităţilor frontale (discuţie şi gândire critică) în orele de ECD/EDO

Introducere

Elevii îşi împărtăşesc gândurile şi ideile, îndrumaţi de profesorul lor. Asta e tot. Cadrul este simplu, fiind nevoie doar de o tablă sau de un flipchart, dar sarcina profesorului este una dificilă. „Dialogurile socratice” ale lui Platon marchează tradiţia îndelungată a acestui mod de predare, iar Socrate s-a axat pe problematizarea şi deconstrucţia perspectivelor false sau dogmatice ale partenerului său. Pentru profesorul de ECD/EDO, sugerăm un rol mai potrivit – unul axat pe sprijin, precum cel al unui facilitator. Aspectul dezvoltării competenţei – elevii învaţă cum să gândească şi îşi împărtăşesc gândurile – reprezintă un obiectiv la fel de important ca şi conţinutul.

Elevii sunt angajaţi într-un proces de gândire şi învăţare interactivă de tip constructivist. Profesorul le acordă sprijin. În linii mari, procesul de gândire este efortul de a lega concretul de abstract. Activităţile frontale antrenează abilitatea elevilor de a gândi. Procesul de gândire necesită timp. Elevii precauţi sunt adesea persoane care gândesc lent.

Doar şcoala poate oferi activităţi frontale ghidate ca o formă de învăţare. Întocmai ca prelegerea unui profesor, acestea pot fi adaptate exact la nevoile elevului, mult mai mult decât orice manual sau videoclip. Criticii au atras atenţia în mod drept asupra abuzului utilizării acestei forme: este aplicată prea des şi prea mult; profesorii pun întrebări de care elevii nu sunt interesaţi şi la care nu pot răspunde; profesorii joacă un tip de rol socratic dur, tratându-şi elevii ca subalterni de la care se aşteaptă să spună ceea ce profesorii vor să audă.

Dar, dacă sunt folosite cu atenţie şi cu un anumit exerciţiu, activităţile frontale reprezintă una dintre cele mai puternice şi flexibile şi chiar indispensabile forme de învăţare în cadrul ECD/EDO. Următoarea listă prezintă potenţialele de învăţare şi oferă profesorului câteva sfaturi despre ce să facă şi ce să nu facă. Volumele II-IV din această ediţie de ECD/EDO oferă numeroase descrieri ale activităţilor frontale cu elevii, elevi de la ciclul primar la ciclu secundar superior. Prin urmare, nici un exemplu nu este inclus cu referire la acest instrument.

Rolul elevului

Elevii:

• participă la sesiune cu o anumită experienţă – la niveluri diferite, şi sunt interesaţi de subiectul aflat în discuţie;
• ştiu că aportul lor este binevenit şi că nu se acordă note pentru ideile sau pentru sugestiile „greşite”;
• au „partea leului” din timpul de vorbire;
• au diferite nevoi de învăţare (exemplu: „persoane care gândesc lent” – „persoane care vorbesc repede”).

Rolul profesorului

Profesorul:

• comunică cu clasa şi este capabil şi dispus să improvizeze, reacţionând la orice spun elevii;
• înţelege în întregime subiectul şi are o idee clară despre rezultatul sesiunii;
• controlează, dar nu domină şedinţa plenară, având o mică parte din timpul de vorbire;
• le oferă elevilor suficient timp de gândire;
• ascultă fără a-şi lua notiţe;
• ascultă activ, „adăugând” idei pe care le sugerează elevilor;
• încurajează elevii să participe şi îi abordează pe elevii care au tendinţa să nu vorbească;
• se comportă ca o persoană care cronometrează, ca un manager de grup, ca un manager de proces;
• structurează discuţia folosind tabla (sau, de preferat, un flipchart), oferind imagini, simboluri, exemple, informaţii, concepte şi scheme;
• identifică nevoile de învăţare ale elevilor şi reacţionează corespunzător. Îi iniţiază pe elevi în aspecte pe care aceştia nu le cunosc şi se asigură că argumentele şi mentalităţile care sunt greşite sau incomplete sunt criticate şi deconstruite de un elev sau de profesor.

Teme şi contexte adecvate în cadrul ECD/EDO

Temele adecvate includ:

• lucru cu input-uri oferite de elevi (întrebări, comentarii, prezentări, teme, experienţă şi sentimente);
• lucru cu input-uri oferite de profesor (întrebări, sugestii, imagini, prelegeri);
• introducerea unui concept nou;
• follow-up la o sarcină de lectură sau de cercetare;
• follow-up la o etapă a învăţării bazate pe o sarcină de lucru sau pe probleme (dezbatere, reflecţie);
• feedback;
• elaborarea unei ipoteze pentru o cercetare viitoare.

Potenţial de învăţare

Elevii:

• creează contextul pentru un nou concept pe care profesorul îl transmite prin instruire (învăţare în sens constructivist);
• experimentează cum funcţionează procesul de gândire – pun întrebări, se gândesc cu atenţie la răspunsuri, legând concretul de abstract şi invers (dezvoltarea competenţelor prin demonstraţii ale gândirii analitice şi ale judecăţii critice);
• îşi împărtăşesc criteriile de analiză şi reflectează asupra motivelor alegerii criteriilor respective (competenţa de a judeca sau învăţarea interactivă în sens constructivist);
• vede clasa ca pe o micro-comunitate de învăţare la care sunt încurajaţi să participe (învăţare prin democraţie şi drepturile omului);
• sunt trataţi ca experţi (cu efectul creşterii stimei de sine);
• emit o părere după ce au luat în calcul perspective controversate asupra unei probleme politice (simularea procesului de luare a deciziilor).

Pregătire

Criterii pentru alegerea unei teme:

• Elevii trebuie să fie informaţi cu privire la tema de discuţie (corelare cu experienţa elevilor).
• Elevii îşi dau seama de ce tema merită discutată (relevanţă, interes personal).
• Controversă: tema ridică o problemă şi permite elevilor să aibă puncte de vedere diferite; profesorul are un punct de vedere personal, dar nu deţine „soluţia corectă”.
• Profesorul are în minte o matrice care îi permite să anticipeze majoritatea lucrurilor pe care elevii e posibil să le spună şi să integreze ideile acestora într-un cadru conceptual (de exemplu, păreri pro şi contra, criterii de corectitudine şi eficienţă, concret şi abstract, interese şi compromis).
• Dacă discuţia nu începe cu implicarea unui elev, profesorul se gândeşte la un punct de pornire (o întrebare sau o sugestie, de exemplu).
• Profesorul face rezumatul activităţii – de exemplu, o diagramă cu un concept nou, o teză sau un set de cuvinte cheie pe care elevii le folosesc într-un text ca o temă ulterioară pentru acasă.

Câteva indicaţii

• Atunci când faceţi o sugestie sau puneţi o întrebare, acordaţi-le elevilor timp de gândire – aşteptaţi câteva secunde. Apoi, daţi cuvântul mai multor elevi pe rând.
• Variante (necesită mai mult timp, dar îmbunătăţesc în mare măsură, calitatea contribuţiilor elevului şi ale profesorului): atunci când faceţi o sugestie sau puneţi o întrebare:
  • acordaţi-le timp elevilor să îşi scrie ideile şi apoi lăsaţi-i să ia cuvântul; elevii îşi citesc ideile sau colectaţi ideile lor scrise, pe podea sau pe un poster şi grupaţi-le;
  • lăsaţi elevii să îşi împărtăşească ideile în perechi şi apoi lăsaţi-i să îşi prezinte rezultatele.
• Regula de bază: „O întrebare a profesorului – multe răspunsuri din partea elevilor”. În ceea ce priveşte gestionarea timpului, aceasta ar putea fi întreaga activitate în plen, încheiată de rezumatul sau concluzia profesorului.
• Asiguraţi-vă că elevii sunt aşezaţi în pătrat sau în cerc, permiţându-i-se astfel fiecăruia să se adreseze şi să îi privească pe ceilalţi.
• Asiguraţi-vă că elevii se pot înţelege unii pe alţii. Încurajaţi-i să îşi explice ideile şi terminologia pe care ceilalţi elevi nu le cunosc.

Câteva contraindicaţii

Evitaţi:

• să puneţi întrebări la care se răspunde cu da/nu. Veţi fi obligaţi să puneţi următoarea întrebare imediat. Optaţi pentru întrebările deschise sau pentru sugestii. Întrebările următoare pot fi mai ferme şi mai specifice;
• să vă pierdeţi într-o discuţie cu unul sau doi elevi. Dimpotrivă, adresaţi clasei întrebările acestora;
• să vă eschivaţi sau să ignoraţi afirmaţiile elevilor care vă iau pe nepregătite. Acestea pot fi cele mai interesante! Încă o dată, implicaţi clasa;
• să comentaţi fiecare afirmaţie în parte a elevilor cu care sunteţi de acord sau cu care nu sunteţi de acord. În schimb, oferiţi o sugestie care să îi ajute pe elevi să identifice puncte tari sau puncte slabe în argumentele reciproce;
• să vă limitaţi rolul la a acorda cuvântul elevilor în ordinea în care au ridicat mâna. Destul de des, elevii vor aborda diferite aspecte şi sub-teme, iar discuţia poate degenera în confuzie şi haos. Prin urmare, luaţi iniţiativa şi decideţi sau sugeraţi asupra cărui subiect să se pună accent prima dată. Atrageţi atenţia asupra faptului că timpul şi concentrarea sunt prea limitate pentru a discuta totul dacă elevii pun la îndoială nevoia de a prioritiza.

Profesorul în calitate de improvizator ; elevii declanşează o discuţie

Până acum, am avut în vedere activităţile frontale pe care profesorul le-a inclus în planificarea lecţiei de ECD/EDO.

Cu toate acestea, elevii pot solicita o discuţie în mod spontan, adeseori făcând o observaţie sau un comentariu care stârneşte o controversă. Dacă vreodată timpul permite, profesorul trebuie să le acorde

elevilor oportunitatea de a face acest lucru. Nevoile lor de învăţare sunt aparente – ei, sau cel puţin unii dintre ei, sunt interesaţi de o problemă.

Exemple:

• „În cele din urmă, te poţi baza doar pe familia ta.”
• „Consider că, în cazul anumitor oameni, pedeapsa cu moartea este o idee bună. ”
• „Ce se întâmplă cu politicienii care nu îşi respectă promisiunile electorale?”
• Un elev face referire la o problemă actuală dintr-un cotidian.

Într-o astfel de situaţie, elevii le dau profesorului lor o sarcină. Acesta trebuie să modereze o discuţie fără o pregătire în prealabil, doar prin improvizaţie. Profesorii nu trebuie să se teamă de o astfel de situaţie. De obicei, profesorul are o idee despre subiectul discuţiei, iar modurile de interacţiune sunt aceleaşi ca în cazul activităţilor de învăţare incluse într-un plan de lecţie. O situaţie asemănătoare apare atunci când elevii cer profesorului o explicaţie pe loc („ce înseamnă democraţia?”).

Iată câteva recomandări despre modul de a reacţiona în situaţii spontane:

• Cereţi elevului(lor) care a(au) iniţiat discuţia să explice problema clasei. Acest lucru acordă fiecăruia şansa de participa şi vă acordă şi vouă timpul necesar de gândire.
• Clarificaţi cât timp doriţi să staţi deoparte. Decideţi cum doriţi să continuaţi subiectul(ele) şi lecţia după discuţie.
• Atunci când ascultaţi ceea ce au de spus elevii, fiţi atenţi la ceea ce ştiu şi la ceea ce au înţeles sau nu.
• Luaţi iniţiativa de a face un rezumat sau de a trage o concluzie la discuţie. Calitatea rezumatului sau a concluziei nu va fi probabil aceeaşi pe care aţi fi avut-o dacă aţi fi avut timp înainte să vă gândiţi, dar îi ajută pe elevi mai mult decât dacă aţi încheia discuţia fără a formula cel puţin o concluzie preliminară despre de ce anume a fost purtată discuţia şi la ce a dus aceasta.
• În mod alternativ, puteţi stabili aceasta ca o sarcină de lucru ulterioară pentru elevi, dar doar dacă aveţi o soluţie în minte.