Lecția 1: De ce avem nevoie de reguli și legi?

Living Democracy » Textbooks » A crește în democrație » UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5: REGULI ȘI LEGE – Baza conviețuirii » Lecția 1: De ce avem nevoie de reguli și legi?

Ce reguli sunt necesare pentru a învăța, a trăi și a ne juca împreună în școală?

Obiectivele învățării Elevii reflectează asupra atitudinilor și credințelor personale  despre regulile existente. Ei discută importanța existenței regulilor de viață și de lucru în comun. Ei  înțeleg necesitatea existenței regulilor.
Sarcinile elevilor Elevii participă la un joc de simulare prin care experimentează funcționarea regulilor. Ei listează și împărășesc idei despre nevoia de reguli. Elevii asociază regulile școlii cu drepturile și responsabilitățile lor în școală.
Resurse Mingi din burete, flipchart, creioane, fișe, lista de reguli ale școlii.
Metode Lucru în grup, discuție frontală, lucru în perechi.

Descrierea lecției

Clasa se joacă „Recunoaște regulile meleˮ. Profesorul împarte clasa în două echipe și explică elevilor că vor juca un joc și că trebuie să recunoască regulile.

Explicație:

  • fiecare echipă poate marca un gol prin trecerea mingii în spațiul de la capătul terenului;
  • doar profesorul cunoaște regulile;
  • profesorul nu va explica regulile, iar elevii nu pot întreba care sunt acestea;
  • atunci când încalcă o regulă, elevii trebuie să  fie eliminat temporar din joc;
  • obiectivul jocului este ca elevii să marcheze un gol fără să încalce regulile; sarcina acestora este să descopere care sunt regulile, astfel încât să nu le încalce.

Regulile sunt:

  • toți pot juca;
  • doar băieții pot lovi mingea;
  • elevii al căror nume începe cu litera A nu au voie să alerge;
  • violența este permisă.

În primele două minute ale jocului, acesta se desfășoară utilizând doar primele două reguli, apoi, profesorul include și celelalte reguli. Tot jocul dureză aproximativ cinci minute.

La finalul jocului, profesorul îi adună pe elevi și discută cu ei următoareleaspecte:

  • Ce credeți despre joc? A fost bun sau rău? A fost corect?
  • Cum v-ați dat seama că existau anumite reguli?
  • Cum v-ați simțit când nu ați știut care erau regulile?

Profesorul introduce elevii într-o ședință de brainstorming și înregistrează răspunsurile lor pe flipchart sau pe tablă. Întrebarea cheie este „De ce avem nevoie de reguli în școală?ˮ În funcție de răspunsurile date de elevi, profesorul face adnotări pe flipchart sau pe tablă. Principalele criterii, exprimate în termeni de „egalitateˮ, „participareˮ, „echitateˮ și „respectˮ, ar trebui să fie pe tablă la sfârșitul sesiunii. Profesorul păstrează rezultatele ședinței de brainstorming, care vor fi utilizate în cadrul celei de-a patra lecții.

Pot exista reguli în școală doar dacă elevii au atât drepturi, cât și responsabilități. Elevilor li se dă sarcina de a lista drepturile și responsabilitățile lor în școală, iar apoi de a le asocia cu regulile școlii. Elevii lucrează în perechi și notează drepturile lor, responsabilitățile și regulile pe fișa de lucru. Ei își expun fișele pe flipchart sau pe tablă.

După ce toate fișele au fost expuse, elevii le studiază și pun întrebări colegilor de clasă.