Lecția 4: Partajarea puterii

Ce criterii definesc sistemul de reprezentare?

Descrierea lecției

Elevii aduc la clasă răspunsurile părinților despre alegeri. Organizți în grupuri de câte patru, aceștia prezintă răspunsurile date de părinți la întrebări.

Apoi, profesorul citește elevilor o poveste despre căpetenia unui mic oraș.

A fost cândva un oraș mic numit Plictisești (Boretown), în care oamenii erau mai degrabă nefericiți. Existau mai multe motive pentru aceasta. Plictisești nu era foarte interesant și nu era nimic de făcut în afară de a te duce în parcul local. Nu existau acolo magazine intersante, nu aveau loc concerte și nici nu erau locuri în care să se desfășoare activități sportive. Nu existau nici măcar locuri de joacă pentru copii la grădiniță și la școală. Locuitorii din Plictisești doar se plimbau până în parc, se așezau și priveau iazul. Copiii veneau acasă de la școală, își făceau lecțiile și plecau și ei în parc, unde se așezau pe bănci sau alergau în jurul iazului. Seara, oamenii din Plictisești nu aveau povești de spus, nici experiențe de împărtășit și nici amintiri de povestit. O zi era la fel ca toate celelalte pentru oamenii din Plictisești.

De era așa? Era Plictisești prea sărac să construiască noi facilități?Erau oamenii din Plictisești prea leneși să facă ceva? Nu, nicidecum. Pur și simplu nu era nimeni responsabil de organizarea lucrurilor, nimeni care să vrea să-și asume responsabilitate pentru Plictisești și – cumva – să înceapă să schimbe lucrurile. Spre deosebire de o mulțime de alte orașe mici, Plictisești nu avea un șef al orașului, un primar.

Fiindcă situația din Plictisești devenise de nesuportat, într-o duminică, un grup de oameni din parc a decis să organizeze alegeri și să aleagă pe cineva să fie responsabil de Plictisești – au decis să aleagă un primar. Ceva trebuia să se schimbe! Și repede!

Nu erau mulți oameni care să vrea să primească această funcție. Doar doi au candidat. Unul era învățătorul local, dl. Knowles, care voia de ani de zile să schimbe lucrurile în școală și în afara ei. El avea unele idei despre cum să facă aceasta, dar când oamenii l-au întrebat ce ar schimba în Plictisești, a răspuns că nu știe în acest moment și că ar trebui, pentru început, să-i întrebe pe locuitorii orașului de ce au nevoie. Mulți oameni au fost dezamăgiți. Ei au crezut că dl. Knowles va veni cu idei pentru un mare centru de cumpărături (mall), cu un cinematograf și un spațiu pentru servit masa. Ei au crezut că în sfârșit vor avea marea lor piscină. Au crezut că dl. Knowles va promite că va construi o sală de concerte. Ce dezamăgire a fost pentru locuitorii din Plictisești.

Când al doilea candidat, dl. Slimington, a urcat pe scenă, oamenii din Plictisești nu s-au așetptat la multe.

• Este o pierdere de timp; oricum, nimic nu se va schimba în Plictisești, a spus unul dintre oamenii bătrâni.
• Cred că ai dreptate, a șoptit o femeie bătrână, aflată alături de el.

Dl. Slimington, un bărbat tânăr și frumos, și-a început cuvântarea. A vorbit și a tot vorbit. A vorbit despre Plictisești, orașul său de baștină, a menționat școala la care a fost și parcul în care a crescut. El a pomenit despre cum trebuie să se schimbe lucrurile în Plictisești. A vorbit despre locurile de joacă de care aveau nevoie copiii, a vorbit despre piscina pe care cu toți o voiau, a menționat mult-așteptata sală de concert și a menționat chiar și un parc de skateri pentru adolescenți. Pe măsură ce cuvântarea dl. Slimington se desfășura, fețele oamenilor din Plictisești se luminau  de plăcere. Dintr-odată, toată lumea zâmbea.

• Deci, poate că ne-am înșelat, a șoptit din nou bătrâna doamnă.
• Da, poate, a răspuns bătrânul, care visa deja la o baie în noua piscină.
• Cum vom plăti pentru acestea? a întrebat dl. Slimington audiența. Nici o problemă! Eu propun că toți să ne punem economiile laolaltă, iar eu voi construi acestea una după alta. Astfel, fiecare dintre noi va primi ceva.

Toate astea sunau foarte corect oamenilor din Plictisești. Când alegerile s-au desfășurat duminica viitoare, doar doi oameni din tot Plictiseștii nu au votat pentru dl. Slimington. Acesta era câștigătorul clar. Singurii care au votat pentru dl. Knowles au fost dl. Knowles însuși și mama lui. Dar acum lucrurile aveau să se schimbe în Plictisești. Toată lumea știa asta. În sfârșit, cineva care avea idei clare despre ce să facă și chiar și o idee despre cum să plătească pentru toate acestea. Nu era nici un dubiu în mintea tuturor că toți cei din Plictisești vor da domnului Slimington toți banii pe care i-au economisit de-a lungul anilor, iar acesta a luat cu bucurie banii pe care oamenii i-au dat..

Pentru mult timp după alegeri, oamenii din Plicitisești au rămas veseli, căci știau că în curând vor avea toate lucrurile pe care și le-au dorit. Lună după lună trecea, dar nu se vedeau șantiere în Plictisești; nu se vedeau săpători care să înceapă munca de construcție și nici muncitori care să lucreze la noile clădiri.

Într-o după-amiază, o mașinăcare avea pe capotă un obiect mare și albastru, cu aspect ciudat, a intrat în Plictisești.

• Piscina noastră a sosit, a strigat unul dintre băieții din curtea școlii în timp ce mașina trecea pe stradă.
• Foarte frumos, au strigat toți ceilalți.

Ceea ce au descoperit ei peste doar câteva zile a fost că piscina fusese adusă la casa domnului Slimington și pusă în grădina acestuia. Oamenii au început să-și pună întrebări. Unii au început să aibă îndoieli asupra promisiunilor sale, însă alții încă mai credeau că piscina lor va veni în curând și astfel au rămas răbdători.

O săptămână mai târziu, un grup de bătrâni a văzut trecând o mașină mare și scumpă, sclipind auriu în bătaia soarelui.

• Ha, ha! N-am știut că vom avea o vizită din partea reginei, a glumit unul dintre bătrâni.

Ceilalți s-au alăturat râsului, până când au văzut cine era la volan: dl. Slimington. În loc să folosească banii pentru noi terenuri de joacă, el și-a cumpărat o mașină nouă. Oamenii din Plictisești au devenit foarte mâhniți.

A existat și un alt incident în săptămâna următoare, când dl. Letterman, poștașul din Plictisești s-a întors după drumurile sale zilnice și a povestit prietenilor săi ce i s-a întâmplat în acea zi.

• Închipuiți-vă, când treceam pe lângă vila domnului Slimington, am auzit un zgomot ciudat, ceva ca sunetele pe care le face un elefant. Așa că am decis să opresc să mă uit cu atenție.
• Și ce ai văzut? l-au întrebat, curioși, prietenii lui.
• Tocmai asta este de necrezut: când m-am uitat prin gardul de metal, am văzut că un elefant imens era cel care făcea acel zgomot.
• Chiar așa? l-au întrebat neîncrezători prietenii.
• Da, chiar așa; până am descoperit că era doar un film. Dar niciodată nu am văzut un ecran de cinema așa de mare! Vă spun, dl. Slimington și-a construit cel mai mare cinematograf în aer liber din lume.

Nimeni nu putea crede așa ceva. Ce s-a întâmplat cu sala lor de concert? Locuitorii din Plictisești au devenit și mai supărați. Dar ce puteau face? La urma urmelor, ei au votat pentru el.

• Nu este problema MEA, a spus dl. Knowles, învățătorul, când grupul de oameni care decisese la început să organieze alegeri  a venit la el pentru un sfat. Ați votat pentru el și acum el este primarul din Plictisești.
• Dar asta este incorect, au zis oamenii. A folosit și ultimii bani, cei păstrați pentru parcul pentru skateri, ca să-și construiască restaurantul favorit în grădină. Acum el poate să mănânce câți hamburgeri și gogoși vrea toată ziua. Și noi tot stăm în parc și ne plictisim, iar copiii noștri stau tot în parc și se plictisesc.
• Știu, a spus dl. Knowles și-a închis ochii și și-a frecat bărbia cu mâna. Știu, și trebuie să facem ceva.

În grupele lor, elevii discută cum ar putea continua povestea, concentrându-se pe trei întrebări:

• Ce ar  fi trebuit să facă oamenii din Plictisești de la început?
• Ce pot face acum? La urma urmelor, au votat pentru dl. Slimington.
• Cum ar putea fi prevenit ceva asemănător în viitor?

Ei notează răspunsurile pe o bucată de hârtie și le prezintă clasei într-o discuție frontală.

După ce toate grupurile și-au prezentat ideile, profesorul orientează discuția spre situația din clasă și pune următoarele întrebări:

• Cum putem fi siguri că șeful clasei va face ceea ce am stabilit împreună?
• La ce mecanisme care să asigure acest lucru ne putem gândi?
• Cine ar putea face aceasta?
• Ce se va întâmpla dacă aflăm că ceva nu este în regulă?
• Cine poate decide înlocuirea șefului clasei?

Elevii discută frontal aceste aspecte și vin cu propuneri. Ei votează și  aleg împreună o soluție. Acordul este redactat și semnat de toți, inclusiv de șeful clasei și de adjunctul său.