UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8: DREPTURI ȘI LIBERTATE – Drepturile mele – drepturile tale

Drepturile omului pot fi definite în mod generic, ca acele drepturi care sunt inerente naturii noastre și fără de care nu putem prospera ca ființe umane.

Drepturile omului și libertățile fundamentale ne permit să ne dezvoltăm pe deplin, să ne folosim calitățile, inteligența, talentele, conștiințași să ne satisfacem nevoile noastre spirituale sau de altă natură. Ele se bazează pe cererea tot mai mare a umanității pentru o viață în care demnitatea inerentă și valoarea fiecărei ființe umane sunt respectate și protejate.

Această unitate oferă informație de bază profesorilor din învățământul primar care vor să favorizeze conștientizarea și cunoașterea cu valorii drepturilor omului, precum și sentimentul reciprocității și universalității pe care sunt bazate standardele în domeniul drepturilor omului. Este doar un punct de plecare ce ar trebui suplimentat prin cercetări și studii ulterioare și/sau prin utilizarea manualelor naționale și a materialelor audio-vizuale deja disponibile. Acesta va fi folosit cu speranța că va iniția un proces continuu de adaptare și de dezvoltare la toate nivelele de școlaritate din cadrul numeroaselor și variatelor culturi din lume.

Decada Națiunilor Unite pentru Educația pentru Drepturile Omului (1995-2004) a definit educația pentru drepturile omului ca „eforturile de formare, de diseminare și de informare centrate pe realizarea unei culturi universale a drepturilor omului prin împărtășirea unor cunoștințe și abilități și prin modelarea unor atitudini care sunt axate pe :

(a) întărirea respectului pentru drepturile omului și pentru libertățile fundamentale;

(b) dezvoltarea deplină a personalității umane și a sentimentului demnității sale;

(c) promovarea înțelegerii, toleranței, egalității de gen și a prieteniei între toate națiunile, popoarele indigene și grupele rasiale, naționale, etnice, religioase și lingvistice;

(d) oferirea posibilității tuturor persoanelor de a participa efectiv într-o societate liberă;

(e) promovarea activităților Organizației Națiunilor Unite pentru Menținerea Păcii (adaptat după Planul de Acțiune a Decadei Națiunilor Unite pentru Educația pentru Drepturile Omului (1995-2004), pragraful 2).

Acest proces va depinde de diferențele dintre sistemele locale de educație și nu în ultimul rând de gradul de libertate pe care îl au profesorii în stabilirea propriilor obiective ale predării. Cu toate acestea, profesorul va fi întotdeauna persoana cheie în instrumentalizarea noilor inițiative și de aceea acesta are o mare responsabilitate în comunicarea și promovarea principiilor drepturilor omului în sala de clasă. A preda despre drepturile omului nu este, totuși, suficient.

Aceste valori ar trebui să fie transpuse în activitatea din clasă, alături de cele ale deciziei și acțiunii democratice. Elevii vor dori nu numai să învețe despre drepturile omului, ci să învețe în și prin acestea.

Faptul că Declarația Universală a Drepturilor Omului³ are o validitate și o aplicabilitate aproape globală este foarte important pentru profesori. Lucrând cu precepte care au fost acceptate deja de mulți ani, profesorul poate afirma cu tărie că promovează un sistem normativ, care a fost acceptat de comunitatea internațională și de guvernele acesteia. Sistemele educaționale diferă foarte mult. Atunci când predau drepturile omului, profesorii au o a doua linie de apărare; ei predau asigurându-se că respectă drepturile omului în clasă și în mediul școlar.

Aceasta înseamnă evitarea oricărei ipocrizii. La modul cel mai simplu, ipocrizia se referă la situații în care tema pe care o predă un profesor este în contradicție cu modul în care el sau ea o predă. De exemplu, „astăzi vom discuta despre libertatea de expresie – liniște acolo în spate!ˮ. În acest fel, elevii vor învăța mai mult despre putere și mult mai puțin despre drepturile omului și despre demnitatea umană, aceasta aflându-se în centrul libertăților umane. Cum elevii petrec mult timp analizând profesorii și  încercând să înțeleagă convingerile personale ale acestora, un astfel de comportament poate să facă foarte dificil pentru un profesor să aibă cu adevărat un efect pozitiv. Din dorința de a  fi apreciați, de exemplu, elevii  pot încerca să reflecte punctele de vedere ale profesorului fără a gândi pentru sine. Acesta ar putea fi unul din motivele pentru care, cel puțin la început, ei nu își exprimă propriile idei. La nivelul cel mai complex, ipocrizia ridică întrebări profunde cu privire la felul în care se poate proteja și promova demnitatea umană a profesorilor și a elevilor atât în sala de clasă, cât și în școală sau în societate în ansamblul ei. Aceasta îi solicită pe profesori să exploreze căi și mijloace de implicare a altor persoane  în procesul de decizie cu privire la ce, cum și de ce să se facă; acest lucru presupune  nu numai implicarea elevilor, a administratorilor de școală, acautorităților educaționale și a părinților, ci și – dacă este cazul – a membrilor comunității în care aceștia trăiesc și muncesc.

Scopul educației pentru cetățenie democratică este să susțină dezvoltarea competențelor în trei domenii. Această unitate are următorul profil de competențe: