UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2: Egalitate

Eşti mai egal decât mine?

Egalitatea ca şi concept recunoaşte că toată lumea, indiferent de vârstă, sex, gen, religie, etnie etc., are dreptul la aceleaşi drepturi.

Preambulul la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului începe cu cuvintele „recunoaşterea demnităţii inerente şi a drepturilor egale şi inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Conceptul de cetăţenie nu poate fi separat de problemele de egalitate. Existenţa inegalităţilor între sau în cadrul societăţilor obstrucţionează cetăţenia efectivă. Ideea de egalitate este, prin urmare, în centrul educaţiei pentru cetăţenie democratică. Ca atare, ea trebuie să se preocupe de problema egalităţii şi ar trebui să împuternicească indivizii să acţioneze împotriva tuturor formelor de discriminare⁶.

Diversitatea implică depăşirea ideii de toleranţă către un respect adevărat pentru diferenţe şi aprecierea acestora. Este centrală pentru ideea de pluralism şi multiculturalism şi, ca atare, este o piatră de temelie a ECD. Prin urmare, ECD trebuie să includă ocazii de a analiza percepţiile şi de a contesta părtinirea şi stereotipurile. Ea trebuie să vizeze, de asemenea, asigurarea că diferenţa este celebrată şi înglobată în cadrul comunităţilor locale, naţionale, regionale şi internaţionale⁷.

În multe privinţe, solidaritatea poate fi considerată ca fiind capacitatea indivizilor de a trece dincolo de propriul spaţiu şi de a recunoaşte şi de a fi dispuşi să acţioneze în apărarea şi promovarea drepturilor celorlalţi. Este, de asemenea, un obiectiv cheie al ECD în măsura în care urmăreşte să ofere indivizilor cunoştinţele, aptitudinile şi valorile de care au nevoie pentru a trăi pe deplin în cadrul comunităţilor lor. După cum s-a subliniat mai devreme, actele de solidaritate sunt strâns legate de ideea de acţiune. Cu toate acestea, solidaritatea este la fel de mult o mentalitate pe cât este un set de comportamente⁸.

O prejudecată este o judecată care o facem despre o altă persoană sau alte persoane, fără a le cunoaşte cu adevărat. Prejudecăţile pot fi negative sau pozitive. Ele sunt învăţate ca parte a procesului nostru de socializare şi sunt foarte dificil de modificat sau eliminat. Prin urmare, este important să fim conştienţi de existenţa acestora.

Discriminarea poate fi practicată direct sau indirect. Discriminarea directă se caracterizează prin intenţia de a discrimina o persoană sau un grup, cum ar fi un birou de angajări care respinge un rrom care solicită de lucru sau o companie imobiliară care nu închiriază apartamente imigranţilor. Discriminarea indirectă se centrează pe efectul unei politici sau măsuri. Ea apare atunci când o dispoziţie, un criteriu sau o practică aparent neutru/ă pune o persoană sau o anumită minoritate într-un dezavantaj de facto în comparaţie cu alţii. Exemplele pot varia de la o cerinţă minimă de înălţime pentru pompieri (care poate exclude mult mai multe femei decât bărbaţi care aplică), la magazinul care nu angajează persoane cu fuste lungi, sau la biroul guvernamental sau regulamentul şcolar, care interzice intrarea sau prezenţa oamenilor care poartă basmale. Aceste reguli aparent neutre cu privire la etnie sau religie pot dezavantaja în mod disproporţionat membrii unei anumite minorităţii sau ai unor grupuri religioase care poarta fuste lungi sau basmale⁹.

Termenul „gen” se referă la rolurile construite social de bărbaţi şi femei care sunt atribuite acestora pe bază de sex. Rolurile de gen, prin urmare, depind de un anumit context socio-economic, politic şi cultural şi sunt afectate de alţi factori, inclusiv rasă, etnie, clasă, orientare sexuală şi vârstă. Rolurile de gen sunt învăţate, şi variază considerabil în interiorul culturilor şi între culturi. Spre deosebire de sexul biologic al unei persoane, rolurile de gen se pot schimba¹⁰.

Drepturile economice şi sociale sunt, în principal, preocupate de condiţiile necesare pentru dezvoltarea deplină a individului şi asigurarea unui standard de viaţă adecvat. Deseori denumite „a doua generaţie” a drepturilor omului, aceste drepturi sunt mai greu de aplicat, deoarece sunt considerate a depinde de resursele disponibile. Acestea includ drepturi, cum ar fi dreptul la muncă, dreptul la educaţie, dreptul la timp liber şi dreptul la un standard adecvat de viaţă. Aceste drepturi sunt stipulate la nivel internaţional în cadrul Convenţiei cu privire la Drepturile Economice şi Sociale, care a fost adoptată de către Adunarea Naţiunilor Unite în anul 1966¹¹.

Diferite persoane au diferite opinii si atitudini când vine vorba de modul în care societatea noastră trebuie să se ocupe de problemele de justiţie socială. Aceste opinii şi atitudini pot fi împărţite în linii mari în trei categorii:

• Darwiniştii, care simt că indivizii sunt în întregime responsabili pentru propriile lor probleme şi ar trebui să fie lăsaţi în pace să se ocupe de ele. Ei cred că oamenii au nevoie de stimulente, astfel încât aceştia să încerce mai mult. Darwiniştii tind să stea departe de arena politicii sociale.
• Simpatizanţii, care simt compasiune pentru cei care suferă şi vor să facă ceva pentru a le uşura durerea. Ei consideră drepturile sociale şi economice ca fiind obiective dorite ale politicii, mai degrabă decât drepturi ale omului. Acest fapt duce adesea la o abordare protectoare faţă de persoanele care se confruntă cu condiţii sociale dificile.
• Cei care caută dreptatea, care sunt îngrijoraţi de faptul că oamenii sunt trataţi nedrept, în mare parte ca urmare a deciziilor guvernului. Ei cred că trebuie să schimbe sistemele politice şi economice, astfel încât oamenii să nu fie forţaţi să trăiască în sărăcie¹².

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2: Egalitate

Eşti mai egal decât mine?

6. Din “A glossary of terms for education for democratic citizenship”, Karen O‟Shea, Consiliul Europei, DGIV/EDU/CIT (2003) 29.
7. Idem.
8. Idem.
9. Idem.
10. Idem.
11. Din “A glossary of terms for education for democratic citizenship‟, Karen O‟Shea, Consiliul Europei, DGIV/EDU/CIT (2003) 29”.
12. Luată din “ Duties sans Frontières. Human rights and global social justice”, Consiliul Internaţional privind Politica Drepturilor Omului.