Fișa de lucru 2.3 pentru elevi: Naufragiul

Partea unu

„S-a scurs peste o oră între momentul la care s-a dat prima alarmă şi cel în care vasul de croazieră „The Queen Maddy‟ s-a scufundat. Astfel, pasagerii au putut să se organizeze puţin înainte de a urca în ambarcaţiunile de salvare. Din cauza unei furtuni puternice, vasul s-a izbit de un tanc petrolier, ceea ce a cauzat naufragiul.

O jumătate de zi mai târziu, unele dintre ambarcaţiunile de salvare au ajuns la o mică insulă stâncoasă. Avea o formă ovală, o lungime de aproximativ 1,5 km şi o lăţime de două ori mai mică, fiind parţial acoperită de o vegetaţie luxuriantă. Nu se afla nicio altă insulă la o distanţă rezonabilă. Singurii locuitori ai acestei insulei erau membrii familiei Richalone care locuiau într-o vilă luxoasă pe vârful dealului şi care deţineau întreaga insulă.

Cu mulţi ani în urmă, această familie s-a stabilit pe insulă şi nu a păstrat legătura cu lumea din afară; au aranjat să li se livreze lunar hrană proaspătă, combustibil şi tot felul de alte bunuri necesare. Viaţa lor era bine organizată: îşi produceau singuri electricitatea de care aveau nevoie, îşi permiteau să cumpere suficientă hrană şi băutură şi aveau cu toţii parte de confortul vieţii moderne pe care şi l-au dorit.  În trecut, proprietarul a fost un om de afaceri de succes. În urma unui conflict cu autorităţile în legătură cu o problemă fiscală, s-a simţit dezamăgit de viaţă şi s-a hotărât ca din acel moment să evite orice contact cu lumea din afară.

Proprietarul vilei a observat ambarcaţiunile de salvare care au ancorat pe frumoasa sa insulă şi s-a apropiat de naufragiaţi.”

Partea doi

„Proprietarul insulei s-a hotărât să le permită naufragiaţilor să rămână o anumită perioadă. S-a aşteptat ca aceştia să îi plătească pentru serviciile sale şi hrana folosită din rezervele deţinute de el. Atâta timp cât în ambarcaţiunea lor rămăsese suficientă mâncare, nu a fost de acord să le vândă nimic.

Erau 13 naufragiaţi. Victor, soţia sa însărcinată Josepha, şi cei doi copii ai lor (în vârstă de 3 şi 7 ani). Abramovitch, în vârstă de 64 de ani, era un prosper negustor de bijuterii. Era cel mai în vârstă membru al grupului şi nu avea nici rude, nici prieteni. Avea la el o colecţie de inele de aur, diamante şi alte bijuterii valoroase. John, Kate, Leo şi Alfred erau patru prieteni puternici, sănătoşi şi foarte iscusiţi. Au locuit împreună într-o locuinţă socială pe care au amenajat-o singuri.

Maria, avocată care lucra cu jumătate de normă la o universitate, putea să se deplaseze foarte greu din cauza problemelor la piciorul şi şoldul stâng (urmarea unui accident). Era însoţită de Max, asistentul său de la universitate cu care călătorea în SUA pentru a ţine un discurs la o conferinţă şi a discuta cu un editor despre publicarea unei cărţi. Ambii erau specialişti în drept penal, însă nu erau prea îndemânatici. Şi nu în ultimul rând, Marko şi prietena sa Vicky, ambii membri ai echipajului care, în ultimul moment, au luat cu ei cât de mult au putut din depozitul navei: conserve, biscuiţi, ulei şi tigăi. Toţi naufragiaţii aveau ceva bani la ei, însă şeful echipajului, Marko, avea la el o sumă foarte mare pe care o furase dintr-un apartament din ultimul port în care a fost chemat.

Pe insulă se afla un adăpost mic şi vechi pe coasta unui deal situată foarte aproape de mare. Nu avea decât o cameră care putea oferi condiţii primitive de adăpost pentru doi sau trei oameni.”

Partea trei

„De asemenea, naufragiaţii au trebuit să hotărască ce trebuie să facă cu rezervele de hrană pe care le luase cu el şeful echipajului şi pe care nu intenţiona să le împartă cu ei. În realitate, dacă le-ar fi împărţit, ar fi însemnat că şansele de supravieţuire ale lui şi prietenei lui să se reducă foarte mult.”

Partea patru

„Naufragiaţii au hotărât că mâncarea trebuie să fie împărţită, fără a se plăti nimic în schimb. L-au forţat pe Marko să le dea proviziile lui, făcând apel la sentimentul datoriei morale. După aproape o săptămână nu mai rămăsese niciun fel de mâncare, iar singura soluţia era să obţină hrană de la proprietarul vilei.”