Lecţia 1: Soluţionarea conflictelor

Cum putem face faţă neînţelegerilor grave?

Lecţia

Profesorul începe lecţia scriind cuvântul „CONFLICT” în partea stângă a tablei. Elevii sunt apoi rugaţi să scrie pe o foaie de hârtie expresii şi cuvinte asociate cu cuvântul „conflict” care le vin în minte.

Acelaşi lucru se face apoi cu cuvântul „PACE”, pe care profesorul îl scrie în partea dreapta a tablei. Profesorul cere apoi unui număr de aproximativ 10 elevi să prezinte cuvintele lor. Rezultatele sunt prezentate pe tablă şi elevii prezintă apoi observaţiile lor cu privire la următoarele întrebări:

• Sunt surprinşi de vreunul din cuvintele alese?
• Toate cuvintele asociate cu conflictul par a fi negative, în timp ce cele asociate cu pacea au o conotaţie pozitivă?

Profesorul le cere apoi elevilor să dea exemple de conflicte pe care ei înşişi le-au avut sau care au avut loc în mediul lor. El le cere să se gândească dacă aceste conflicte fac parte din categoria conflictelor care ar putea fi rezolvate şi care reprezintă primul pas spre compromis, sau din categoria conflictelor care nu pot fi rezolvate. Profesorul prezintă apoi ideea că conflictele nu duc neapărat la violenţă şi că sunt posibile abordări mai constructive ale conflictelor.

Profesorul le prezintă apoi un exemplu concret de un conflict care poate apărea într-o familie.

„Katja, fiica de 18 ani, vrea sa se uite la un film, pe care l-a primit recent de la un prieten. Fratele ei Martin, de 15 ani, ar dori să vadă programul de televiziune preferat.”

Profesorul dă fiecărui elev o copie a fișei de lucru 4.1.pentru elevi şi începe să analizeze acest conflict, utilizând metoda în şase etape descrisă mai jos.

Paşii 1 şi 2 sunt realizaţi cu întregul grup, condus de către profesor, care insistă să afle „nevoile” reale ale ambelor părţi, şi să formeze o definiţie clară a conflictului.

În pasul 1, este important ca nevoile reale ale fiecărei părţi să fie scrise într-un mod non-provocator. Trebuie să se analizeze care sunt nevoile reale din spatele problemei, deoarece acestea pot să difere de nevoile exprimate de către părţile înşişi. În pasul 2, problema din spatele conflictului este formulată într-un mod pe care ambele părţi îl pot conveni.

Pasul 3 este format din gândirea la posibile soluţii. În această etapă, soluţiile nu ar trebui să fie comentate sau judecate – toate contribuţiile ar trebui să fie binevenite. Pasul 3 ar putea avea loc în perechi, urmat de un schimb de opinii (sau parteneri?). Profesorul introduce apoi conceptul de abordări „pierdere-pierdere”, „câştig-pierdere”, „pierdere-câştig” sau „câştig-câştig” în analiza soluţiilor, şi solicită apoi perechilor să evalueze soluţiile lor folosind acest concept (pasul 4).

Dacă elevii descoperă că niciuna din soluţiile lor nu are drept consecinţă o situaţie în care ambele părţi au de câştigat, acestea sunt invitate să se gândească încă o dată. Cu toate acestea, vor exista întotdeauna cazuri în care o soluţie în care ambele părţi să aibă de câştigat nu este posibilă. După prezentarea răspunsurilor, profesorul invită grupul să decidă care este cea mai bună soluţie (pasul 5). Într-un conflict real, unde părţile sunt direct implicate în această abordare pentru soluţionarea conflictului, părţile trebuie să accepte soluţia. Profesorul încheie prin prezentarea pe scurt a unei posibilităţi pentru pasul 6.

Elementul esenţial al pasului 6 este că, după un anumit timp (un număr de minute, ore, zile sau săptămâni, în funcţie de natura conflictului) soluţia este evaluată şi, dacă este necesar, adaptată.

În concluzie, profesorul sprijină o discuţie referitoare la întrebarea dacă un instrument, cum ar fi metoda celor şase paşi, ar putea funcţiona, în ce tip de situaţie, şi care ar fi consecinţele în cazul în care un astfel de instrument ar fi cunoscut şi utilizat la scară largă. Acest lucru ar trebui să fie discutat în legătură cu diferite grupuri şi contexte, cum ar fi următoarele:

• grupuri de acelaşi tip de persoane;
• familie;
• clasă;
• şcoală;
• stat;
• război;
• sport.