Lecţia 3: Drepturi ale omului situate în conflict

Living Democracy » Textbooks » A trăi în democraţie » Partea 1: Individ şi comunitate » UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4: Conflict » Lecţia 3: Drepturi ale omului situate în conflict

Un conflict între drepturile omului. Ce facem acum?

Obiectiv de învăţare Să recunoască şi să analizeze situaţii în care drepturile omului pot fi situate în conflict.
Sarcinile elevilor Analizarea unei situaţii în care drepturile omului sunt situate în conflict.
Resurse

Coală mare de hârtie şi marker pentru fiecare grup.

Fișa de lucru 4.3. pentru elevi.

Fișa de lucru 5.2. pentru elevi.

Metoda

Lucru în grup.

Gândire critică.

Casetă de informaţii

Deşi la prima vedere se pare că drepturile omului oferă răspunsuri clare, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Într-adevăr, sunt multe situaţii în care dreptul cuiva vine în conflict cu dreptul altcuiva. Într-un astfel de caz, gândirea critică poate ajuta la evaluarea drepturilor implicate prin comparaţie unele cu altele şi la determinarea propriei soluţii.

Lecţia

Grupurile de lucru (patru sau cinci elevi în grup) primesc un caz despre drepturi ale omului situate în conflict (fișa de lucru 4.3. pentru elevi „Cinci cazuri de drepturi ale omului în contradictoriu”), o coală mare de hârtie şi un marker.

Mai întâi, elevii sunt invitaţi să discute drepturile omului implicate în conflict. Pentru discuţie grupul poate primi o listă a drepturilor omului (fișa de lucru 5.2. pentru elevi). De îndată ce au convenit cu privire la drepturile aflate în conflict, ei împart coala de hârtie după cum se arată mai jos. Profesorul ar putea pregăti acest lucru pe tablă, menţionând drepturile implicate în prima căsuţă.

Caz nr.
Drepturile omului implicate

Soluţie

 

 

De ce?

 

 

Cea de a doua sarcină constă în a avea o discuţie deschisă despre care cred elevii că ar putea fi soluţia la conflict. Ei formulează motive pentru alegerea pe care o fac şi le adaugă pe coala lor de hârtie.

Apoi, fiecare grup este solicitat să aleagă un purtător de cuvânt care prezintă răspunsurile grupului întregii clase. Profesorul poate solicita clasei feedback în legătură cu alegerile făcute şi dacă este sau nu de acord cu ideile grupului.