8.1 Informaţii generale pentru profesori: Integrare, nu incriminare

Thomas Hammarberg, Comisar pentru Drepturile Omului, Consiliul Europei, în anul 2006

În majoritatea ţărilor europene, adolescenţii nu sunt dominanţi în statisticile generale referitoare la criminalitate. De asemenea, ratele criminalităţii juvenile rămân mai mult sau mai puţin stabile de la an la an pe continentul nostru.

Acest lucru nu înseamnă că problema este nesemnificativă. O tendinţă îngrijorătoare raportată din mai multe ţări este aceea că unele infracţiuni comise de infractori tineri au devenit mai violente, sau mai grave. Acesta este un semnal de avertizare în sine. (…).

Există două tendinţe diferite, pentru moment, în Europa. Una este de a reduce vârsta răspunderii penale şi de a închide mai mulţi copii la vârste mai mici. Cealaltă tendinţă este – în spiritul Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului – de a evita incriminarea şi de a căuta alternative la închisoare care să fie sociale sau bazate pe familie.

Am de gând să pledez pentru a doua abordare. În aceasta sunt susţinut nu numai de către Convenţia ONU, dar şi de către Reţeaua Europeană a Mediatorilor pentru Copii. Într-o declaraţie [din] 2003 nu mai puţin de 21 de mediatori naţionali au subliniat faptul că copiii în conflict cu legea sunt în primul rând copii care înainte de orice au drepturi ale omului.

Ei au propus ca vârsta răspunderii penale să nu fie redusă, ci crescută – cu scopul de a ajunge progresiv la 18 ani – şi ca sistemele inovative de a răspunde delincvenței minorilor  sub această vârstă să fie încercate cu un accent autentic pus pe educaţia, reintegrarea şi reabilitarea lor.

Convenţia cu privire la Drepturile Copilului – ratificată de toate statele europene – solicită guvernelor să stabilească o vârstă minimă sub care se presupune că copiii că nu au capacitatea de a încălca legea penală. Tratatul nu precizează care este vârsta precisă la care ar trebui trasă linia. Cu toate acestea, Comitetul de monitorizare a punerii în aplicare a Convenţiei şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la vârsta scăzută în mai multe ţări. În majoritatea statelor europene, copiii sunt traşi la răspundere penală între 12 şi 15 sau 16 ani, dar există, de asemenea, exemple de limite de vârstă de şapte, opt şi 10 ani.

Deşi mesajul Convenţiei privind Drepturile Copilului este că incriminarea copiilor ar trebui evitată, acest lucru nu înseamnă că tinerii infractori ar trebui să fie trataţi ca şi când nu ar avea nicio responsabilitate. Dimpotrivă, este important ca tinerii infractori să fie responsabili pentru acţiunile lor şi, de exemplu, să participe la repararea prejudiciului pe care l-au cauzat.

Întrebarea este ce fel de mecanism ar trebui să înlocuiască sistemul de justiţie penală obişnuit în astfel de cazuri. Procedurile ar trebui să recunoască daunele aduse victimelor şi ar trebui să îl facă pe tânărul infractor să înţeleagă că fapta nu a fost acceptabilă. Un astfel de mecanism juvenil separat ar trebui să vizeze recunoaşterea vinovăţiei şi sancţiuni care reabilitează.

Diferenţa faţă de o procedură penală obişnuită poate fi găsită în procesul de sancţionare. În justiţia juvenilă nu ar trebui să existe nicio sancţionare. Intenţia este de a stabili responsabilitatea şi, în acelaşi timp, de a promova reintegrarea. Infractorul tânăr ar trebui să înveţe lecţia şi să nu repete niciodată infracţiunea.

Acest lucru nu este uşor în realitate. Este nevoie de sancţiuni comunitare inovatoare şi eficiente. În principiu, părinţii infractorului sau alt tutore legal ar trebui să fie implicat/ţi, cu excepţia cazului în acest lucru este considerat contra-productiv pentru reabilitarea copilului. Indiferent de proces, ar trebui să existe o posibilitate pentru copil de a contesta acuzaţiile şi chiar de recurs.

O procedură interesantă de „înţelegere” a fost introdusă în Slovenia. Acolo, cazul unui acuzat minor poate fi trimis unui mediator în cazul în care acest lucru este convenit de către procuror, victimă şi acuzat. Mediatorul încearcă apoi să ajungă la o înţelegere care să fie satisfăcătoare atât pentru victimă cât şi pentru acuzat iar procesul poate fi astfel evitat.

Un aspect ar trebui subliniat: importanţa unui răspuns prompt la infracţiune. Procedurile întârziate – care reprezintă o problemă în mai multe ţări europene astăzi – sunt deosebit de regretabile atunci când vine vorba de infractori tineri ale căror acţiuni ar trebui să fie văzute ca un strigăt de ajutor imediat. (…)

Thomas  Hammarberg, Comisionar pentru Drepturile Omului, Consiliul Europei, extras din „The human rights dimension of juvenile justice”, prezentare la Conferinţa Procurorilor Generali din Europa, Moscova, 5-6 iulie 2006. Sursa: http://www.coe.int/t/commissioner/