Materiale pentru profesori 2.3: Libertate şi responsabilitate – trei module de expunere

Acesta este un set de module de expunere din care profesorul poate alege ca răspuns la nevoile de învăţare ale elevilor – atât în cadrul unităţii de patru lecţii, cât şi pentru o continuare opţională a unităţii. Modulele explorează condiţiile legate de asumarea responsabilităţii în societăţile noastre moderne:

Modulul nr. 1: Este imposibil să înveţi cum să-ţi asumi responsabilitatea fără să-ţi asumi riscuri.

Modulul nr. 2: Cum reuşim să ne asumăm responsabilitatea în societăţile moderne, din ce în ce mai complexe, care ne împing pe cei mai mulţi dintre noi la limită?

Modulul nr. 3: Stabilitatea comunităţilor democratice are o dimensiune culturală – un set comun de valori al membrilor săi, care nu poate fi impus, dar cu care trebuie să fim de acord.

1. Dilema risc – responsabilitate

A face alegeri în mod liber este un drept al omului, dar această libertate implică responsabilităţi. Trebuie să fim întotdeauna conştienţi de impactul şi consecinţele pe care deciziile şi acţiunile noastre le au pentru noi înşine şi pentru alţii, în prezent şi în viitor, aici sau în altă parte a lumii. (a se vedea modelul sustenabilităţii din fişa pentru elevi 4.2).

Pe de altă parte, învăţăm cum să ne asumăm responsabilitatea numai în condiţiile libertăţii, care include libertatea de a nu reuşi. De exemplu, tinerii vor să iasă în oraş noaptea şi la sfârşit de săptămână, după cum elevii ştiu foarte bine. Părinţii se aşteaptă ca ei să se întoarcă acasă la o anumită oră şi este responsabilitatea tânărului să respecte înţelegerea. Fără libertatea de a se mişca liber şi a-şi asuma toate riscurile implicate, nimeni nu poate învăţa cum să-şi asume responsabilitatea.

2. Dilema complexitate -democraţie

În această unitate, elevii se gândesc la cum să-şi asume responsabilitatea în situaţii din viaţa de zi cu zi. Deseori, trebuie să decidem în câteva secunde cum să rezolvăm o dilemă. Sarcina cheie (lecţiile 2 şi 3) le permite elevilor să analizeze dimensiunile responsabilităţii încetul cu încetul şi astfel îşi antrenează intuiţia. Asumarea responsabilităţii necesită abilitatea de a parcurge situaţii complexe în decurs de secunde şi apoi să se ia în mod intuitiv o decizie care să facă faţă reflecţiei critice. În experienţa noastră de zi cu zi, acest lucru este „normal” şi suntem cu toţii conştienţi de riscul de a face greşeli atunci când trebuie să decidem asupra unor chestiuni dificile sub presiunea timpului. Formarea şi experienţa ajută la îmbunătăţirea intuiţiei, dar problema rămâne.

Complexitatea capătă o calitate diferită la nivel social sau global. De exemplu, deseori putem alege cum să călătorim de la A la B, cum ar fi de acasă la şcoală. Să mergi cu maşina este cea mai convenabilă opţiune, în timp ce cu autobuzul sau cu bicicleta durează mai mult, ca să nu mai menţionăm posibilele întârzieri, te uzi când plouă etc. Ce alegere facem? Un criteriu ar putea fi consecinţele mersului cu maşina pentru schimbările climatice. Dar contează doar maşina mea, mai ales dacă doar o minoritate merge cu autobuzul sau cu bicicleta? Problema este mult prea complexă pentru o singură persoană (a se vedea unitatea de învățare 4). Acelaşi lucru este valabil atunci când trebuie să participăm la dezbateri politice pe astfel de teme – facem suficient sau facem lucrurile care trebuie pentru a împiedica schimbările climatice?

Această creştere a complexităţii este tipică pentru societăţile moderne. Acestea sunt legate prin pieţele globalizate şi depind unele de altele în felul în care se ocupă de probleme globale ca schimbările climatice. Atunci când trebuie să faci faţă complexităţii este şi mai dificil să îţi asumi responsabilitatea. Acesta este, într-un fel, preţul pe care trebuie să îl plătim pentru creşterea standardului de viaţă în societăţile moderne, datorită realizărilor din domeniul ştiinţei, tehnologiei şi educaţiei.

Intuiţia nu ne mai ajută când este vorba de asumarea responsabilităţii cu privire la probleme complexe precum schimbările climatice. Avem nevoie de sfaturi din partea experţilor. În societăţile democratice, cetăţenii şi politicienii care trebuie să se bazeze pe experţi pentru a înţelege lumea în care trăiesc sunt în pericol de a cădea într-un fel de oligarhie modernă, post-democratică, o domnie a experţilor pe care cetăţenii nu îi mai pot controla. Aceasta este dilema complexitate – democraţie.

Democraţia reuşeşte sau eşuează o dată cu promisiunea că orice cetăţean interesat poate lua parte la luarea deciziilor. Pentru a face lucrul acesta cu responsabilitate este nevoie de cetăţeni educaţi. Educaţia este singura şansă pe care o avem pentru a rezolva dilema complexităţii. Expansiunea educaţiei nu este numai o forţă motrice a creşterii complexităţii în societatea modernă, ci şi cheia pentru depăşirea dilemei complexitate – democraţie.

3. Dilema libertate – stabilitate: libertate, pluralism şi nevoia de a avea valori comune

Persoanele care îşi exercită aceste drepturi produc pluralism în multe forme (a se vedea unitatea de învățare 3). Unul dintre efecte este acela că oamenii aderă la diferite religii şi sisteme de valori – chiar mai mult atunci când sunt prezente comunităţi de imigranţi. Societăţile moderne sunt laice şi pluraliste – membrii lor dezvoltă puncte de vedere şi identităţi individuale (a se vedea unitateade învățare 1). Responsabilitatea are o dimensiune constructivistă.

Pe de altă parte, orice comunitate se bazează pe un set de valori cu care toţi membrii sunt de acord. Democraţia depinde în egală măsură de un stat puternic şi o cultură politică care o susţine.

Aceasta este dilema libertate – stabilitate: un stat democratic şi laic depinde de condiţii culturale pe care instituţiile şi autorităţile sale nu le pot produce sau impune. Nu se poate considera garantat un set de valori, reguli şi obiective, acceptate şi apreciate la nivel colectiv. Mai degrabă este responsabilitatea cetăţenilor să (re)negocieze şi să (re)definească valorile, regulile şi obiectivele lor. Educaţia, şi ECD/EDO în particular, joacă un rol cheie pentru a face faţă acestei provocări. Drepturile omului oferă poate singurul set de reguli şi principii care pot fi universal acceptate (a se vedea lecţia 4 a acestei unităţi, care se concentrează pe Art. 1 al Declaraţiei universale a drepturilor omului). Drepturile omului pun accent pe principiul recunoaşterii reciproce – regula de aur – dar nu promovează nicio religie anume sau vreo etică filosofică şi morală. Din această perspectivă, drepturile omului nu se regăsesc doar la sursa problemei, ci şi în cheia pentru soluţii.