UNITATEADE ÎNVĂȚARE 3: Diversitate şi pluralism

Consimţământ prin disensiune?

Introducere pentru cadrele didactice

1. Legăturile dintre diversitate, pluralism şi democraţie

Diversitate–câteva exemple

• Angajaţii şi angajatorii au o dispută legată de salarii şi programul de lucru.
• Ecologiştii sunt împotriva şoferilor de camioane în legătură cu planurile pentru construcţia unui nou drum.
• Părinţii vor mai multe cadre didactice care să se ocupe de nevoile copiilor lor. Un grup al contribuabililor vrea reducerea taxelor.
• Doctorii şi nefumătorii vor o interdicţie completă a fumatului în baruri şi restaurante. Proprietarii de terenuri şi producătorii de ţigări promovează fumatul liber peste tot.
• Tinerii vor ca o clădire goală să fie transformată în centru pentru tineret. Locuitorii din zonă se tem că va fi prea mult zgomot în timpul nopţii.

Conceptul de diversitate se referă la felurile în care oamenii sunt diferiţi – în ceea ce priveşte interesele lor, dar şi în multe alte moduri: stilul de viaţă, originea etnică, credinţe şi valori, statutul social, genul, generaţia, dialectul şi regiunea (urban sau rural, de exemplu). Diversitatea creşte de asemenea ca o caracteristică a schimbării sociale şi economice.

Este diversitatea o problemă?

Conform teoriilor pluralismului, răspunsul este nu. În sistemele democratice, oricine promovează interese individuale sau de grup exercită drepturi ale omului – de exemplu, să demonstrezi în public înseamnă să-ţi exerciţi libertatea de exprimare. Conceptul de pluralism recunoaşte prin urmare diversitatea – reprezintă un fapt, ceva „normal”, dar implică o provocare. Cum pot fi reconciliate interesele diferite ale unor grupuri şi indivizi diferiţi? Care este cea mai bună soluţie în cazul conflictelor şi problemelor pe care le ridică? Aceasta este întrebarea binelui comun.

Ce este binele comun?

Conform teoriilor pluralismului, nimeni nu ştie care este „binele comun“ înainte să aibă loc o discuţie publică despre acest lucru. Trebuie să cădem de acord cu privire la ce e cel mai bine pentru noi. Binele comun este ceva ce poate fi negociat. Să luăm două dintre exemplele de mai sus.

• Angajaţii şi angajatorii trebuie să fie de acord cu un salariu care le asigură angajaţilor un standard de viaţă decent şi le permite angajatorilor să menţină cheltuielile sub control.
• Problema centrului de tineret poate fi rezolvată prin construirea centrului, dar impunerea de reguli astfel încât vecinii să fie protejaţi de un zgomot prea mare. Cea mai bună soluţie trebuie să fie găsită prin dialog şi negociere, iar rezultatul este de cele mai multe ori un compromis.

Pluralismul este prin urmare legat de conceptul constructivist al binelui comun. Mai întâi, toţi cei implicaţi îşi formulează diferitele interese, iar apoi caută o soluţie pe care toată lumea o poate accepta. Aşadar, nu este nimic „egoist” în a-ţi exprima clar interesele. Din contră, aceasta este o parte a procesului, dar nimeni nu trebuie să se aştepte să-şi vadă interesele complet satisf[cute. Conceptul de constructivism accentuează faptul că există un element de învăţare implicat, urmând tiparul încercării şi erorii. Practica va arăta cât este de bună o soluţie şi se poate să fie nevoie ca aceasta să fie schimbată sau îmbunătăţită – printr-o nouă rundă de discuţii şi negocieri.

În ce fel este legat pluralismul de democraţie?

Pluralismul este o formă de competiţie. Jucătorii concurează unul împotriva celuilalt pentru a-şi promova interesele, iar negocierea implică atât putere, cât şi capacitate de a raţiona. Dar prin acest fel de competiţie se asigură de asemenea că niciun jucător implicat nu devine dominant. Diversitatea şi pluralismul creează o structură de poliarhie (puterea în mâinile mai multora), care este echivalentul social al principiului verificării şi echilibrelor într-o constituţie democratică. Pluralismul se inspiră din liberalism extinzând competiţia de la economie la societate şi politică.

Cum reuşeşte pluralismulsă rezolve paşnic conflictele de interese?

Diversitatea şi pluralismul înseamnă şi multă disensiune cu privire la interese şi subiecte controversate (o „sferă a disensiunii”). Dar funcţionează numai dacă există o „sferă a consimţământului”. Pluralismul le cere cetăţenilor să fie de acord cu privire la anumite valori şi reguli de bază:

• Recunoaştere reciprocă: alţi jucători sunt văzuţi ca adversari, dar nu ca duşmani.
• Non-violenţa: negocierile se desfăşoară prin mijloace paşnice, adică prin cuvinte, nu prin forţă fizică.
• Acceptarea compromisului: toţi jucătorii realizează şi acceptă că se poate ajunge la o decizie numai prin compromis.
• Supremaţia majorităţii: dacă se votează o decizie, majoritatea decide.
• Încercare şi eroare: dacă se schimbă condiţiile sau o decizie se dovedeşte greşită, au loc noi negocieri.
• Corectitudine: deciziile trebuie să fie conforme cu drepturile omului.

Criticile aduse conceptului de pluralism

Criticii au arătat că în modelul pluralist, puterea este în mâinile mai multora, dar din cauza diversităţii, aceasta este inegal distribuită. Prin urmare, unii jucători au şanse mai bune decât alţii în competiţia intereselor.

Acest argument scoate în evidenţă o tensiune constitutivă între libertate şi egalitate – aceasta este constitutivă, ceea ce înseamnă că este imposibil de eradicat, atât pentru democraţie, cât şi pentru drepturile omului. Pluraliştii promovează înţelegerea liberală a democraţiei competitive, criticii insistă pe interpretarea egalitaristă a democraţiei.

În cadrul modelului pluralist, tensiunea dintre libertate şi egalitate reprezintă partea centrală a chestiunii binelui comun. Libertatea înseamnă competiţie, iar competiţia produce învingători şi învinşi, adică inegalitate. Deci, atunci când se decide asupra binelui comun, jucătorii implicaţi trebuie să ia în considerare nevoile celor slabi.

Există o alternativă la pluralism?

Respingerea pluralismului implică cedarea în faţa „tentaţiei autoritariste”. Binele comun este definit de către o autoritate şi oricine nu este de acord este oprimat fiind considerat duşman. Partidele comuniste sunt un exemplu în acest sens. Ele au pretins să conducă de unele singure pe motiv că sunt capabile să definească binele comun prin mijloace ştiinţifice. Atât democraţia liberală, cât şi cea egalitaristă au fost respinse.

În ultimă instanţă, alternativa la democraţia pluralistă este o formă de dictatură. Această idee se regăseşte în remarca lui Winston Churchill care spune că „democraţia este cea mai rea formă de guvernământ cu excepţia tuturor celor care au fost deja încercate”. Democraţia pluralistă nu este lipsită de riscuri, dar pare a fi cea mai bună formă de guvernământ pentru a trata diversitatea  membrilor săi în mod paşnic.

2. Participarea la democraţie–ce oferă această unitate

Elevii află că iau parte la o democraţie pluralistă:

• Trebuie să se facă auziţi dacă vor ca interesele şi ideile lor să fie luate în considerare; participarea la democraţie înseamnă şi participarea la competiţia pluralismului.
• Participarea la democraţie înseamnă negociere pentru binele comun.
• Participarea la democraţie cere ca toţi jucătorii să accepte valorile de bază, care sunt recunoaşterea reciprocă, non-violenţa, disponibilitatea faţă de compromis şi supremaţia majorităţii.

Unitatea aplică abordarea învăţării bazate pe sarcini. Elevii înţeleg diversitatea experimentând-o în clasă şi pluralismul implicându-se activ în procesul de negociere privind binele comun.

Lecţia 1: mai întâi, elevilor li se cere să-şi împărtăşească ideile despre obiectivele lor principale în cazul în care ar deţine funcţia de preşedinte sau de prim-ministru în ţara lor. Elevii vor vedea că există o diversitate de opinii şi idei în clasă. Clasa este un model al diversităţii din societate ca întreg.

Lecţiile 2 şi 3: începe apoi procesul negocierii. Elevii care împărtăşesc o anumită perspectivă sau abordare de bază formează partide politice (alte tipuri de grupări sunt omise în acest model); alţi elevi pot alege să fie pe cont propriu. Elevii îşi definesc obiectivele şi priorităţile, apoi negociază. Ei pot sau nu să ajungă la o decizie sau un compromis cu care toată lumea, sau măcar majoritatea, să fie de acord – la fel ca în realitate. Vor experimenta avantajele organizaţiilor, cum sunt partidele, faţă de indivizi în competeţia pentru stabilirea unei agende şi definirea soluţiilor.

Lecţia 4: elevii reflectează la experienţa lor şi oferă feedback despre această unitate.

Rolul profesorului este cel al unui facilitator. Unitatea de învățare constă în principal din activităţile elevilor. Se recomandă câteva intervenţii scurte din partea profesorului pentru a sprijini învăţarea constructivistă prin explicarea conceptelor cheie. Profesorul intervine astfel atunci când elevii sunt pregătiţi. Fişele pentru elevi şi materialele pentru profesori asigură resurse şi informaţii.

Dezvoltarea de competenţe: legături cu alte unităţi din volum

Ce reprezintă acest tabel

Titlul acestui manual, Participarea la democrație, se concentrează pe competenţele cetăţeanului activ în democraţie. Această matrice ilustrează potenţialul efectelor de sinergie între unităţile acestui manual. Matricea arată ce competenţe se dezvoltă în cadrul unităţii 3 (rândul închis la culoare). Coloana cu cadrul îngroşat arată competenţele de luare de decizii şi activism politic – evidenţiată astfel datorită legăturii lor strânse cu participarea la democraţie. Rândurile de mai jos indică legăturile cu alte unităţi din manual: ce competenţe dezvoltate în cadrul acestor unităţi îi sprijină pe elevi la unitatea de învățare 3?

Cum poate fi utilizată această matrice

Profesorii pot folosi această matrice ca instrument pentru planificarea orelor ECD/EDO în diferite moduri.

• Matricea îi ajută pe profesori să conştientizeze efectele de sinergie ce îi ajută pe elevi în formarea de competenţe importante în mod repetat, în diferite contexte care sunt conectate în multe feluri.
• Această matrice îi ajută pe profesorii care pot dedica numai câteva ore pentru ECD/EDO: un profesor poate alege numai această unitate şi să le omită pe celelalte, deoarece ştie că anumite competenţe cheie se dezvoltă de asemenea, într-o anumită măsură, în această unitate – de exemplu, a face alegeri, înţelegerea pluralismului de identităţi, exercitarea drepturilor la libertate, responsabilitatea alegerilor care au influenţă asupra altora.

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3: Diversitate şi pluralism – Consimţământ prin disensiune?

Cum cădem de acord asupra binelui comun?