Lecţia 3: Ce este binele comun?

Consimţământ prin disensiune

Descrierea lecţiei

Începutul: profesorul oferă detalii despre program

Profesorul se referă la program (fişa pentru elevi 3.1) şi le reaminteşte elevilor care este sarcina lor. În această lecţie, vor negocia o agendă politică. Ce obiective propun?

Etapa 1: Elevii îşi definesc obiectivele

Elevii decid ce obiective să propună. Atât partidele, cât şi elevii pe cont propriu pot face o propunere. Acest lucru pare să le ofere elevilor „nealiniaţi“ un avantaj; pe de altă parte, propunerea unui partid are şanse mai multe de a fi  votată printre priorităţile agendei.

Reprezentanţii grupurilor sau elevii pe cont propriu pregătesc o scurtă declaraţie de promovare.

Elevii îşi notează obiectivul pe o fâşie de hârtie folosind un marker.

Etapa 2: Elevii negociază la o „masă rotundă”

Profesorul insistă să se înceapă la timp. Elevii sunt aşezaţi pe scaune, în formă de cerc; acest mod de aşezare nu corespunde întocmai metaforei „masă rotundă“, dar sprijină mai bine comunicarea. Partidele care au format o coaliţie se aşează unele lângă altele.

Pasul 2.1: Elevii fac propunerile

Profesorul deschide discuţiile la masa rotundă şi le oferă reprezentanţilor partidelor şi elevilor individuali şansa de a lua cuvântul. Profesorul le cere să menţioneze la ce acorduri au ajuns şi să facă o propunere pentru o decizie comună. Elevii aşează benzile de hârtie pe podea.

Pasul 2.2: Elevii analizează obiectivele şi explorează oportunităţile de compromis şi integrare

După ce a vorbit toată lumea, profesorul facilitează posibilele legături şi compromisuri între propunerile elevilor.

• Există propuneri care se potrivesc? Pot fi acestea reunite?
• Ce propuneri se exclud una pe alta? Aici elevii trebuie să se uite cu atenţie la propuneri. Obiectivele se exclud unul pe altul? Sau obiectivele au în comun aceeaşi intenţie, dar necesită foarte multe eforturi, resurse sau bani?

Pasul 2.3: Profesorul sugerează un model pentru negociere

Profesorul sugerează un model pentru elaborarea unei agende politice de obiective pentru binele comun. Marcând benzile de hârtie A4 cu numere aşa cum se arată mai jos, profesorul prezintă modelul nr. 1, o versiune simplificată a modelului clasic „analiză diamant“ (modelul nr. 3).

În varianta cu patru obiective, un obiectiv devine prioritatea numărul unu. Două obiective se află pe locul doi, iar un obiectiv care este considerat mai puţin important sau urgent se află pe locul 3 (sau este omis complet – atunci profesorul îndepărtează obiectivul nr. 3).

Acest model strâns cu trei sau patru obiective necesită negociere, deoarece o mulţime de obiective nu pot fi acceptate. Pe de altă parte, mai puţine obiective sunt mai uşor de implementat decât o agendă de care toată lumea este mulţumită, dar care este mai complicat să fie gestionată (dilema alegerii între includere şi eficienţă). Profesorul mai adaugă benzi de hârtie pentru a transforma modelul nr. 1 astfel încât să obţină modelele nr. 2 şi nr. 3.

Profesorul arată în cele din urmă că toate modelele au o singură prioritate numărul unu. Aşadar, o altă opţiune foarte radicală ar fi să se definească un singur obiectiv:

Pasul 2.4: Elevii negociază

Elevii trebuie să cadă de acord asupra câtorva întrebări. În acelaşi timp, aceste întrebări dau naştere la diferite căi de compromis şi sprijin al majorităţii.

• Ce model alegem – câte obiective dorim să includem?
• Căror obiective le acordăm prioritate?
• Am putea să fim cu toţii de acord cu un singur obiectiv?
• Ce obiective includem pe agenda noastră? Obiective care se sprijină unul pe altul sau care se exclud unul pe altul? (Prima opţiune convine pentru eficienţă, cea de-a doua penru includere.)
• Agenda are sens în ansamblu?

Aici sunt necesare raţionamentul şi argumentarea cu atenţie. Partidele au o susţinere mai puternică pentru obiectivele lor, dar ceilalţi pot avea idei mai bune. Prin urmare, rămâne o întrebare deschisă ce obiective vor avea cea mai mare susţinere.

Includerea obiectivelor care se exclud unul pe altul (de ex. ecologiste + conservatoare) este tipică pentru coaliţiile dintre partide sau guvernarea tuturor partidelor. Modelul simplificat al obiectivelor (toate obiectivele definite de un singur partid) este mai competitiv şi orientat spre conflict. Alegerea între aceste modele este prin urmare şi o alegere între culturi politice – modalităţi de a aborda pluralismul în democraţie. Profesorul observă cum se descurcă elevii cu aceste aspecte şi decide dacă să le includă în lecţia de reflecţie.

Elevii mută benzile de pe podea pentru a crea modelul lor de agendă (forma de diamant sau de piramidă). Dacă mai multe modele includ aceleaşi obiective, dublurile pot fi folosite pentru a compara modelele.

Benzile sunt în cele din urmă lipite pe flipcharturi pentru a crea postere. Acestea vor fi folosite la lecţia următoare.

Pasul 2.5: Elevii votează

La sfârşitul întâlnirii, elevii votează ridicând mâinile. Dacă au fost de acord cu privire la un set de obiective, se pot aştepta la un vot unanim.

Dacă s-au format diferite modele, elevii votează aceste modele.

În acest caz, profesorul recomandă următoarea procedură de vot asupra căreia trebuie să se decidă (prin vot) înainte să înceapă votul cu privire la modele: dacă un model câştigă o majoritate de peste 50%, atunci este acceptat. Altfel se votează din nou, de data asta între cele două modele cu cel mai mare număr de voturi. Pentru a ţine cont de abţineri, este acceptat modelul cu cel mai mare număr de voturi.