Lecţia 4: Cum putem participa?
Living Democracy » Textbooks » Participarea la democrație » Partea a II-a – Participarea la viaţa politică: rezolvarea conflictelor şi a problemelor » Unitateade învățare 6: Guvernare şi politici » Lecţia 4: Cum putem participa?Ciclul de politicica instrument pentru participarea politică
Această matrice rezumă informaţiile de care un profesor are nevoie pentru a planifica şi a desfăşura lecţia. Formarea de competenţe se referă direct la ECD/EDO. Obiectivul învăţăriiarată ceea ce elevii ştiu şi înţeleg. Sarcina/ sarcinile elevilor, împreună cu modul de lucru, formează elementul central al procesului de învăţare. Lista de verificare a materialelor sprijină pregătirea lecţiei. Timpul alocat oferă profesorului o recomandare în linii mari pentru managementul timpului. |
|
Formarea de competenţe |
Metode: realizarea şi urmărirea unei prezentări. Participare: identificarea oportunităţilor de participare politică. |
Obiectivul învăţării | Un model este un instrument pentru a analiza o parte a unui întreg complex. Politica are două dimensiuni: soluţia la probleme şi lupta pentru putere. Modelul ciclului de politici se concentrează asupra primului aspect. |
Sarcinile elevilor |
Elevii se informează unii pe alţii cu privire la rezultate. Elevii reflectează la produsele şi procesele activităţii lor. |
Materiale şi resurse | Fişa pentru elevi 6.2, cu notiţele elevilor. |
Mod de lucru | Prezentări în spaţiu liber, discuţie în plen. |
Timpul alocat | 1. Prezentările elevilor. (15 min) |
2. Discuţie şi reflecţie. (25 min) |
Descrierea lecţiei
1. Prezentările elevilor
Elevii sunt cei care încep lecţia. Grupurile stau aşezate la mesele aranjate în jurul zidului, lăsând un spaţiu liber la mijloc. Fiecare grup numeşte doi reprezentanţi care vorbesc pe rând. Aceasta permite tuturor elevilor să viziteze celelalte grupuri şi să fie informaţi pe scurt cu privire la rezultate.
Acest aranjament descentralizat permite ca mai mulţi elevi să fie activi simultan. Niciun elev nu va avea o imagine completă la sfârşit. Acest lucru ar dura mult prea mult şi cantitatea de informaţii ar fi mult prea mare pentru a fi ţinută minte.
Profesorul se alătură elevilor şi mai degrabă ascultă decât să pună întrebări sau să comenteze.
2. Discuţie şi reflecţie
Elevii se reunesc pentru sesiunea în plen. Stau aşezaţi în formă de cerc sau în formă de U astfel încât să fie faţă în faţă.
Mai întâi, elevii şi profesorul trebuie să fie de acord cu privire la agendă. Profesorul le recomandă să se concentreze pe modelul ciclului de politici mai mult decât pe problemele pe care elevii le-au investigat, iar elevii trebuie să fie de acord înainte ca lecţia să continue după cum se recomandă aici.
Profesorul pune o întrebare deschisă, apoi îi lasă pe elevi să vorbească:
„Ce a funcţionat bine atunci când aţi aplicat modelul ciclului de politici la un exemplu concret şi ce nu a funcţionat?”
Elevii răspund ca experţi, valorificând experienţa din cursul sarcinii de investigaţie. Ei pot indica probleme tehnice, ca obţinerea informaţiilor sau lipsa timpului. Pot face referire la dificultăţi analitice, de exemplu, să determine etapa în care se află un anumit eveniment: stabilirea agendei, dezbatere cu privire la decizii sau reacţii la o decizie. Ei pot avea anumite gânduri legate chiar de model, întrebându-se dacă reflectă cu adevărat realitatea.
Nu este necesar să se comenteze sau să se răspundă la fiecare întrebare pusă de elevi, elevii şi profesorul pot desigur să facă lucrul acesta şi să-şi planifice timpul în consecinţă.
Există cel puţin trei declaraţii cheie privind modelul ciclului de politici care merită a fi luate în considerare (a se vedea materiale pentru profesori 6.2). Profesorul nu trebuie să prezinte tot setul; aceasta este doar o opţiune printre altele. O declaraţie ar putea fi utilă pentru a răspunde la comentariile elevilor. Altfel, profesorul selectează una sau mai multe, pentru a da o scurtă încheiere discuţiei.