Enunțuri cheie și stategii pentru dezbatere

Această matrice rezumă informaţiile de care un profesor are nevoie pentru a planifica şi a desfăşura lecţia.

Formarea de competenţe se referă direct la ECD/EDO.

Obiectivul învăţării arată ceea ce elevii ştiu şi înţeleg.

Sarcina/ sarcinile elevilor, împreună cu modul de lucru, formează elementul central al procesului de învăţare.

Lista de verificare a materialelor sprijină pregătirea lecţiei.

Timpul alocat oferă profesorului o recomandare în linii mari pentru managementul timpului.

Formarea de competențe

Participare: elevii își exprimă opțiunea prin vot.

Metode și abilități: lucru în grup.

Obiectivul învăţării
Sarcinile elevului Elevii își pregătesc rolul pentru dezbatere.
Materiale și resurse

Fișepentru elevi 8.2-8.5, 9.1.

Informații din media.

Un tabloid și un ziar cu reputație, o revistă pentru tineri.

Mod de lucru Lucru în grup. Învățare prin cooperare.
Time budget 1. Elevii aleg o temă. (10 min)
2. Formarea de grupuri pentru dezbatere. (10 min)
3. Lucru în grup. (20 min)

 

Caseta cu informații

Lecția constă în două activități pentru elevi: 1. elevii aleg tema pentru dezbatere și 2. elevii formează grupuri și se pregătesc pentru dezbatere asumându-și roluri diferite: cele două echipe de dezbatere (partea ”afirmativă”, sau pro, și partea ”negativă”, sau contra).

Partea principală a lecției ar trebui alocată pregătirii dezbaterii. Astfel, este important ca votarea să fie condusă eficient.

Pentru grupurile de raportare de știri, o experiență incitantă este să-și vadă relatările publicate de un ziar real. Profesorul poate sugera această idee echipelor de ”reporteri de știri”. Dacă elevii sunt de acord, profesorul stabilește cu ei cum să abordeze un ziar.

1. Elevii aleg o temă

Profesorul își asumă rolul de moderator (chairperson) în această primă secvență a lecției. Întâi, mulțumește elevilor pentru generarea atâtor idei interesante. Apoi, profesorul explică procedura de urmat.

Se presupune că elevii au parcurs ideile și materialele produse de colegii lor și s-au hotărât ce temă de dezbatere le-ar plăcea. Procedura de vot poate fi condusă de doi elevi. Unul întreabă fiecare elev ce alegere a făcut. Celălalt notează subiectele pe o listă pe tablă, marcând pe cele care au fost numite de mai multe ori. Temele sunt ordonate în funcție de numărul de preferințe exprimate, apoi clasa face o alegere votând între primele trei. Tema aleasă devine problema centrală pentru dezbatere.

2. Formarea grupurilor pentru dezbatere

Profesorul anunță că elevii se vor pregăti pentru dezbatere. O dezbatere se supune câtorva reguli, iar elevii formează grupuri și echipe cu roluri diferite.

Elevilor le este dată Fișa 8.2 și o citesc în liniște. Pun întrebări pentru clarificare asupra oricărui aspect care necesită explicații, iar alți elevi (preferabil) sau profesorul le dau răspunsuri. Elevilor ar trebui să le fie clar ce roluri are fiecare echipă.

Fiecare elev se alătură câte unei echipe. Tabelul de mai jos arată ce grupuri iau parte la dezbatere și de ce materiale suport au nevoie. Echipele care dezbat ar trebui să aibă un membru de rezervă, pentru cazul în care un coechipier lipsește de la școală în ziua dezbaterii.

Cei doi moderatori împart între ei sarcinile conducerii dezbaterii și voturile audienței. Dacă unul dintre moderatori lipsește în ziua dezbaterii, celălalt preia ambele seturi de sarcini.

Grup Număr de membri (+ membri de rezervă) Fișa pentru elevi
Echipa de dezbatere No. 1 (“afirmativ”) 5 (+1) 8.3
Echipa de dezbatere No. 2 (“negativ”) 5 (+1) 8.3
Primul și al doilea moderator 2 8.2, 8.4, 8.5
Echipele de reporteri (un tabloid, un ziar cu reputație, o revistă pentru tineri) 3 x 2 8.6, 9.1
Audiență Toți elevii rămași 8.5

Această organizare poate fi făcută convenabil prin crearea tabelului pe tablă sau pe câteva foi de flipchart. Elevii își înscriu apoi numele în dreptul unui grup la alegere. Dacă un grup are prea mulți participanți, profesorul și clasa decid împreună cum să rezolve problema (lor, nu a profesorului). Experiența a arătat că elevii sunt dornici să coopereze, iar grupurile sunt formate repede cu rezultate satisfăcătoare pentru elevi.

3. Pregătirile pentru dezbatere

Grupurile primesc o copie a Fișelor: 8.3 (echipele de dezbatere), 8.4 (audiență) sau 8.5 (echipele de presă). Grupurile petrec cea de-a doua parte a lecției planificându-și activitățile și își pot aloca teme pentru acasă, dacă cred că este necesar. Profesorul are rolul de observator și ”consultant”. Ca și consultant, profesorul nu intervine în activitatea grupurilor, nu citește lucrările, nici nu participă la elaborarea materialelor sau rezultatelor. Dacă grupul are nevoie de ajutor, elevii pot solicita asistența profesorului. Dacă nu, aceștia au libertatea și responsabilitatea să lucreze după cum cred că e mai bine. Experiența a arătat că elevii valorizează încrederea care le este acordată, care funcționează ca motivație și încurajare suplimentare.

Profesorul înmânează reporterilor de știri o copie a tipului de publicație ales – un tabloid, un ziar cu reputație, o revistă pentru tineri. Aceasta îi va ajuta să estimeze ce tip de profil și audiență are publicația, precum și cum ar trebui să arate articolul lor.

Dacă este posibil, profesorul cere elevilor să aranjeze mesele și scaunele pentru dezbatere după cum este indicat în Fișa 8.2 înainte de începere următoarei lecții.