Unitatea de învățare 2 (Învățământ primar, clasa a II-a) – Numele sunt mai mult decât simple litere!

D   Mod de lucru

Lecția 1: Toate numele noastre!

Profesorul stă cu elevii pe scaune așezate în cerc. Copiii au cartonașe pe care este scris cu litere îngroșate  prenumele lor. Şi profesorul are un cartonaș cu prenumele şi numele său. Toată lumea îşi spune pe rând numele. În acest moment, copiii ar trebui să perceapă şi să-i cunoască pe toţi ceilalţi pe nume. Acest rezultat se poate obţine pe baza unor tipuri diferite de jocuri, unele dintre ele find utile și în cazul în care unii dintre elevi deja se cunosc:

• Copiii îşi spun prenumele lor şi ale copiilor care stau în stânga şi în dreapta lor, „numele meu este …, înstânga mea stă …, iar … stă în dreapta mea.”
• Identificaţi anumite trăsături pe care le au elevii dvs. în comun, cum ar fi culoarea pantalonilor sau a rochiilor, iniţialele, ochelarii, culoarea părului etc. şi faceţi o ghicitoare: „…, …, şi … au cu toţii ceva în comun. Cine  poate să-mi spună ce?” Repetaţi exerciţiul de câteva ori.
• Strângeţi toate cartonaşele cu nume. Fiecare copil trebuie să tragă câte unul, fără să citească numele. După aceea, toți  arată celorlalți  cartonaşele. Cine poate să ordoneze toată această confuzie, de exemplu, prin a aloca numele corect fiecărui copil?
• Să ne urcam în autobuz: la întâmplare, un copil începe cu următoarea afirmaţie, „Eu sunt Ana şi mă urc în autobuz.” Copilul de lângă ea continuă, „Sunt Sandra şi mă urc cu Ana în autobuz.” Copilul de lângă Sandra continuă în acelaşi mod, incluzându-i pe copiii dinainte, „Sunt Tom şi mă urc în autobuz cu Ana şi cu Sandra.” Respectaţi ordinea în care stau copiii în cerc, deoarece aşa le va veni mai uşor să-şi reamintească numele. Continuaţi în acest mod până ce s-au urcat toţi copiii în autobuz. Aveţi grijă să nu-l faceţi să se simtă stânjenit pe un copil care a uitat un nume şi lăsaţi-i pe copii să se ajute unii pe ceilalţi.

Profesorul încheie activitatea prin desfăşurarea unui dialog în care va oferi instrucţiuni. Următoarele întrebări vor ajuta la stimularea elevilor:

• Îmi place numele meu, dacă da, de ce?
• Uneori, numele sunt înlocuite cu porecle sau sunt schimbate. Îmi place sau nu-mi place noul meu nume şi de ce?
• Poreclele noastre sau diminutive ale prenumelor folosite în familie sau în grupul de prieteni: ce înseamnă și de unde vin?
• Însă uneori este, de asemenea, important să ai un nume. Care ar fi situaţia la şcoală dacă am avea cu toţii acelaşi nume sau dacă nu am avea niciun nume?

Pentru restul lecției, dacă timpul permite:

• Expresia „numele meu este…”poate fi prezentată în diferite limbi și învățată de către elevi; sarcina elevilor poate consta în a învăța această expresie în două limbi (în plus: copiii învață întrebarea „Care este numele tău?”).
• Elevii pot crea și realiza o anumită etichetă pentru nume.

Lecția2: Cum mi-am primit eu numele!

Profesorul a pregătit bucăţi de hârtie pe care a scris următoarele propoziţii (desigur, este posibilă orice fel de variaţie – modificare, omisiune, adăugarea mai multor propoziţii etc.):

Profesorul citeşte elevilor o afirmaţie de pe o bucată de hârtie, o lasă jos şi le cere copiilor să spună cu cuvintele lor ce au înțeles.

Apoi le dăcopiilor foi de lucru pe care săle completeze, ca temă. (Consultaţi secțiunea Resurse, de mai jos). Profesorul parcurge toate întrebările împreună cu clasa, pentru a se asigura că toţi copiii le înţeleg:

• Când m-am născut?
• La ce oră?
• În ce zi a săptămânii?
• Cum era vremea?
• Unde m-am născut?
• Cine a fost acolo când m-am născut?
• Cât de mare şi cât de greu/grea eram?
• De ce mi s-a dat tocmai acest nume?
• Ce înseamnă numele meu?
• Unde poate fi găsit numele meu, cu ce seamănă atunci când este spus în alte limbi?

Lecțiile 3 și 4:

Toţi copiii au o poveste de spus!

Copiii stau într-un cerc şi-şi spun unii celorlalţi despre ce-au vorbit cu părinţii. Profesorul îi încurajează săanalizeze anumite întrebări mai în detaliu.

De exemplu, va întocmi o listă pe tablă, în care va arăta la ce oră din zi s-au născut toţi copiii din clasă. Poate va rezulta o schemă interesantă. Poate se va observa un model interesant? (Internetul este un instrument util pentru găsirea zilelor din săptămână în care s-au născut copiii.)

Desigur, ar fi foarte interesant dacă unii copii ar putea răspunde la ultima întrebare, explicând motivele pentru care părinţii le-au ales aceste nume și să explice ce înseamnă acestea. Pentru a explica semnificația numelor, profesorul ar putea aduce un dicționar de nume sau poate folosi Internetul pentru a le găsi semnificațiile (a doua variant poate fi mai bună pentru numele non-europene).

Apoi, copiii primesc sarcina de a crea individual un afiş despre ei înşişi, în care să includă toate informaţiile scrise pe care le deţin. În funcţie de abilitățile de scriere, ar putea fi nevoie ca profesorul să-i ajute pe unii copii.

Dacă este posibil, copiii vordesena o imagine la scală reală cu ei înşişi. Acest lucru s-ar putea face astfel: un copil se întinde pe foaia de hârtie care-a fost pusă pe podea, îşi alege o postură, de exemplu, alergând sau stând cu braţele deschise, iar un alt copil îi trasează conturul corpului. Forma rezultată este apoi tăiată și colorată cu acuarele sau vopsea. Post-it-uri pot fi folosite și lipite pe figură pentru a fi folosite de elevii care se prezintă „Numele meu este…”, și/ sau o a doua foaie de hârtie cu detaliile personale ale copilului pot fi lipite pe figura decupată.

Copiii îşi petrec cea de-a patra activitate finalizând afişele.

La sfârşit, discută cum vor expune afişele în clădirea şcolii. Profesorul îi va sprijini pentru luarea unei decizii.

Resurse: fișă de lucru pentru elevi

Numele meu are propria poveste; încerc să o descopăr