2. Drepturile copiilor – parte a procesului de asigurare a drepturilor omului

Convenţia este instrumentul privind drepturile omului care a cunoscut cel mai mare succes, din perspectivă istorică, fiind ratificat de toate ţările lumii, cu excepţia a două state și conferind astfel copiilor un loc central în procesul de asigurare universală a drepturilor omului. Prin ratificarea acestui instrument, guvernele naţionale s-au angajat să protejeze şi să asigure drepturile copilului şi au convenit să-şi asume răspunderea pentru acest angajament în faţa comunităţii internaţionale.

Elaborată pe baza unor sisteme juridice şi a unor tradiţii culturale diferite, Convenţia privind drepturile copilului este un set de standarde şi obligaţii nenegociabile, asupra cărora există un acord universal. Instituie drepturile de bază ale omului pe care le au copiii de peste tot din lume – fără niciun fel de discriminare:

• dreptul la supravieţuire;
• dreptul la dezvoltare deplină;
• dreptul la protecţie faţă de influenţele dăunătoare, abuz şi exploatare;
• dreptul la participarea deplina în cadrul vieţii familiale, culturale şi sociale.

Fiecare drept instituit prin convenţie este inerent demnităţii umane şi dezvoltării armonioase a fiecărui copil. Convenţia protejează drepturile copilului prin faptul că stabileşte standarde aplicabile asistenţei medicale, educaţiei şi serviciilor juridice, civile şi sociale. Aceste standarde reprezintă jaloane pe baza cărora se poate evalua progresul. Statele care sunt parte la convenţie sunt obligate să dezvolte, să ia toate măsurile şi să elaboreze toate politicile în lumina intereselor supreme ale copilului.

Convenţia privind drepturile copilului este primul instrument juridic internaţional obligatoriu, care încorporează întregul registru al drepturilor omului – drepturi civile şi politice, precum şi drepturi economice, sociale şi culturale. Au fost adoptate două protocoale opţionale privind implicarea copiilor în conflictele armate şi privind vânzarea copiilor, prostituţia şi pornografia infantilă, în scopul consolidării prevederilor Convenţiei în aceste domenii. Au intrat în vigoare la 12 februarie şi respectiv 18 ianuarie 2002.

Dezvoltarea societăţilor moderne ridică o altă întrebare: dreptul la libertate favorizează dezvoltarea societăților pluraliste, încurajând într-o anumită măsură secularizarea și adoptarea unor stiluri de viață individualizate. Cum pot aceste societăţi să păstreze un consens minim privind valorile de bază care se aplică tuturor cetăţenilor?

Drepturile omului şi drepturile copilului au contribuit semnificativ la transformarea lumii într-un loc de trai mai sigur şi mai uman, dar şi la modernizarea sistemelor politice, economice şi culturale de peste tot din lume. Cu toate acestea, niciodată nu trebuie considerate drept dat şi fiecare generaţie trebuie să contribuie la dezvoltarea acestora, să le înnoiască şi să se lupte pentru ele, pentru a îndeplini angajamentul privind drepturile omului şi ale copilului pe viitor.

Drepturile omului pe care se bazează drepturile copilului se bucură de o tradiţie îndelungată, cu mulţi militanţi şi paralele la nivelul marilor religii şi filosofii lumii. Drepturile omului modern au fost instituite în epoca iluminismului şi au inspirat revoluţiile americană şi franceză. În prezent, constituţiile scrise şi nescrise a numeroase state democratice moderne cuprind o declarație a drepturilor. În decursul istoriei lor, drepturile omului au avut o importanţă specială, deoarece s-a dorit protejarea celor slabi în fața celor puternici. Tocmai din acest punct de vedere devin drepturile copilului importante: dintre toate categoriile, minorii reprezintă grupul cu statutul juridic cel mai slab faţă de puterile executive.

Procesul de dezvoltare a drepturilor omului, sub formă revoluționară sau evolutivă, a creat generaţii succesive de drepturi: drepturile clasice privind libertatea, drepturile sociale care se concentrează pe valoarea egalităţii şi, încă mult discutatele drepturi ecologice şi din societate care abordează chestiuni legate de dezvoltare şi dependenţă reciprocă în contextul globalizării, precum şi, ca o specificaţie ulterioară, drepturile copilului.

Procesul de elaborare şi de extindere a drepturilor omului şi ale copilului continuă și, probabil va continua mereu: a fost pusă sub semnul întrebării pretenţia universală la drepturile omului şi ale copilului, drepturile omului şi ale copilului sunt interzise de către dictaturile şi regimurile autocratice, iar dezvoltarea dinamică a societăţii moderne şi a tehnologiei vine cu noi întrebări şi provocări. De exemplu, cum poate fi protejată confidenţialitatea comunicaţiilor în epoca internetului?

Drepturile omului au dobândit din ce în ce mai multă importanţă în calitate de cadru al eticii secularizate, după cum au fost codificate prin intermediul Cartei ONU şi al Convenţiei Consiliului Europei privind Drepturile Omului. Ele reprezintă singurul set de valori care are șansa să fie acceptat în mod universal de către comunitatea mondială.

Cu toate acestea, există state care își folosesc greşit drepturile de suveranitate, sub pretextul protecției acestora, încălcând drepturile de bază ale omului şi drepturile copiilor. Întrebarea următoare rămâne încă fără răspuns: cum trebuie să fie puse în aplicare şi protejate drepturile omului şi ale copilului într-o lume de state suverane, care include democraţiile şi dictaturile. Din câte se pare, Carta ONU trebuie să continue să fie elaborată, astfel încât să protejeze nu numai pacea dintre state, ci şi pacea din interiorul acestora.