8. “Dar asta înseamnă că am dreptul la pauză, nu-i aşa?”

Drepturile copilului în clasă

Profesoara Sadina Siercic și-a pregătit cu atenție ora. Elevii sunt așezați pe grupuri. Pupitrele lor îndeplinesc rolul de mese ale grupurilor, pe care sunt aşezate nişte cartonaşe. La o masă sunt iepurașii, la o alta, urşii, iar tigrii sunt aşezaţi în jurul celei de-a treia mese. Plin de emoţie, un iepure deschide plicul de pe masa sa. Profesoara îi cere elevului de opt ani să citească cu voce tare ce este scris pe cartonaş.

Iepurele citeşte: „Copiii au dreptul să beneficieze de asistenţă şi tratament medical de cel mai înalt nivel.” şi se aşează din nou la masa sa. „Era și un număr pe cartonaș”, spune profesoara. „Acum nu facem ora de aritmetică, dar şi numărul este important!” Ascultător, iepurele stă din nou în picioare şi citeşte: „Articolul 24”. Profesoara este mulţumită. Iepurele poate veni la tablă în faţa clasei. Articolul 24 este arătat tuturor pe o bucată de hârtie colorată, de forma unui balon. Îl poate pune pe tablă.

Pe tablă este loc pentru multe baloane. Împreună, copiii vor lua un balon cu cuvintele „drepturile copilului”. Profesoara este la fel de bucuroasă ca şi elevul. „Acesta este dreptul pe care-l aveţi”, le spune copiilor şi merge mai departe. „În toate plicurile se află mai multe drepturi. Fiecare drept este un balon.” Copiii au înţeles. Acum sunt mai multe mâini în aer. Sunt cu toţii nerăbdători să deschidă un plic, să citească şi să vină în faţă, să lipească balonul de tablă şi să fie îmbrăţişaţi şi lăudaţi.

Această activitate continuă 45 de minute. Acum a venit rândul ursului. Rândul unei mici ursoaice, pentru a fi mai corect. Ea trage articolul 30. Citeşte „Copiii care provin din rândul unei minorităţi au dreptul să se bucure de propria cultură, să-şi practice propria religie şi să-şi folosească propria limbă.” Şi de la masa următoare, un tigru adaugă: „Copiii au dreptul la timp liber şi să se odihnească, să se joace şi să ia parte la viaţa culturală şi artistică. Articolul 31.”

Copiii din clasa a treia sunt veseli, entuziaşti şi activi. În clasă e multa mişcare şi sunt multe şoapte, iar toată lumea vrea să fie ascultată.

Este aceasta o bună metoda didactică? Este aceasta o lecţie bună de drepturi ale copilului? Cât de relevantă este pentru elevi? Cum le sunt dezvoltate competențele? Poate ar trebui menționat că această lecție a fost observată în Gorajde, în toamna anului 1998. Gorajde este un oraș din Estul Bosniei care a fost izolat de restul lumii și aproape uitat în în timpul războilului. A suferit aproape același proces de purificare etnică precum Srebrenica. În acest context, ținând cont și de faptul că lecția avea loc la doar câțiva ani după acordul de pace de la Dayton, a fost o experiență extraordinară să observăm teme precum libertatea credinței religioase și protecția minorităților abordate într-o școală din Gorajde, iar pentru elevi și profesoara lor nu era o sarcină deloc ușoară.

Să mai analizăm un detaliu din această lecție. La scurt timp după ce a sunat clopoțelul, profesoara i-a întrebat pe elevii săi de clasa a III-a ce au învățat. O fetiță din grupul ”iepurașilor” ridică mâna și spune „Acum că ştiu că există acest articol 31 care spune că am dreptul la timp liber şi odihnă. Asta înseamnă că acum am dreptul la o pauză, nu-i aşa?”

Ce s-a întâmplat? Ce a urmat? Profesoara s-a confruntat cu o situație dificilă. Eleva nu doar a învățat ceva din lecție, ci a făcut și încercarea de a aplica noua informație în situații curente. Nu am putut citi gândurile profesoarei, ci doar am presupus cât de dificil a fost momentul. Asta m-a făcut să reflectez: poate fi folosită Convenția – care a fost creată ca instrument juridic – în acest mod? Este posibil – conform paradigmei constructiviste – ca fiecare persoană să își dezvolte propria interpretare a prevederilor sale? Ce se întâmplă în clasă dacă se permite asta?

În acel moment, Sadina Siercic, profesoara clasei a III-a, în Estul Bosniei, nu a avut mult timp de reflecție asupra unor aspect complexe, juridice ori sociale. A prezentat clasei un nou concept, iar momentul unei decizii venise: un punct de referință pentru clasă. Va stabili dacă drepturile copilului rămân o lecție frumoasă cu baloane – fără impact direct asupra modului obișnuit de a gândi – ori dacă aici, în Estul Bosniei, într-o lecție din dimineața unei zile de primăvară de la finalul anilor `90, se va întâmpla ceva ce ne dorim cu toții – analizarea și aplicarea Convenției drepturilor copilului! Sadina Siercic a reacționat astfel: a privit spre clasă, apoi spre elevă și a spus: „Da, ai dreptate. Da, articolul 31 există și vă garantează, ție și celorlalți copii, dreptul la odihnă și recreere. Asta înseamnă că trebuie să mă gândesc bine câte teme vă dau. Trebuie să mă gândesc dacă e correct ca elevii care își termină sarcinile în timpul orei să nu mai aibă nimic de făcut acasă și dacă cei care lucrează mai încet și poate mai atent în timpul orei să aibă mai multe teme și, astfel, mai puțin timp pentru odihnă și relaxare. Da, trebuie să mă gândesc la astfel de lucruri deoarece cunosc acum articolul 31”. Și a continuat: „Trebuie să vă mai spun ceva. Cunoașteți și articolul 28. Acesta garantează dreptul vostru la educație. Pentru tine și pentru prietenii tăi, asta înseamnă că timpul rămas până la pauză este alocat învățării”.

Clas a tăcut. Elevii nu erau mulțumiți de răspuns. Ce s-a întâmplat? O elevă de 8 ani a făcut efortul de a înțelege o convenție internațională, ratificată de țara sa și acceptată drept lege a statului. Mai mult, a încercat să facă legătura între convenție și viața sa de zi cu zi și să o aplice. A încercat să o interpreteze și a aplicat-o în zona adecvată, întrucât școala este cu siguranță locul în care un copil are contact cu statul din care face parte. Este locul în care se decide cum se raportează statul la copil și copilul la stat.

Și profesoara? A trait o situație similară. A permis ceea ce numim „împuternicire”, încercând, în același timp, să reacționeze în mod adecvat. Sadina Siercic, din Gorajde, împreună cu elevii săi, a început să-și croiască o cale nouă. Ea a arătat – într-un mod mai mult sau mai puțin ușor de înțeles pentru un copil de opt ani – că există în cadrul Convenției cu privire la drepturile copilului, articole concurente. Articolele care, deși nu se anulează, trebuie să fie înțelese interdependent. În orice caz: în acea clasă, în acea dimineață specială, Convenția privind drepturile copiilor a fost utilizată ca instrument – despre care nu trebuie doar să știi câte ceva, ci care ar trebui să devină un system de valori aplicabil, care poate ajuta oamenii să evalueze acțiunile lor într-un context mai larg.