Capitolul 4 – Perceperea celorlalţi
Living Democracy » Textbooks » Predarea democraţiei » Capitolul 4 – Perceperea celorlalţiIntroducere
Imaginea arată o fată care se uită la un băiat printr-o lupă. Imaginea creată de lupă este similară, dar nu identică, cu băiatul din realitate. Băiatul nu ştie cum arată această imagine a lui. Aceasta poate fi greşită sau adevărată, având chiar si mai multe detalii de care băiatul nu este conștient sau pe care nu ar dori să le arate. Ambii zâmbesc, deci diferenţele dintre percepţie şi realitate nu par să reprezinte o problemă. Fata zâmbeşte la imagine, nu băiatului.
Noi toţi ne îndreptăm lupele noastre, cum s-ar spune, către alţi oameni şi le stocăm imaginile în minte. Judecăm oamenii după aceste imagini mentale. Ele sunt materia primă din care creăm stereotipuri. Ne inspirăm din astfel de simplificări ale lumii complexe, pe care niciunul dintre noi nu este capabil să le înţeleagă pe deplin. În cazul în care stereotipurile se transformă în prejudecăţi, în special negative, acestea pot semăna perturbări şi ostilitate în societate.
Exerciţiile din acest capitol ajută elevii să devină conştienţi de percepţiile lor şi de prejudecăţile altora, să reflecteze critic asupra lor şi să le corecteze, dacă este necesar. Prin urmare, acest capitol se concentrează pe dimensiunea socială a democraţiei şi a drepturilor omului. Percepţiile, prejudecăţile şi modalităţile noastre de a interacţiona unii cu alţii oferă baza pe care democraţia şi drepturile omului trebuie să prindă rădăcini. Nu este suficient să existe democraţie şi drepturi ale omului prevăzute ca principii de guvernare și constituţionale; rădăcinile lor sociale şi culturale sunt la fel de importante.
În general, elevii ar trebui să înţeleagă funcţia stereotipurilor în reducerea complexităţii societăţilor noastre şi a lumii în care trăim. Ei trebuie să înţeleagă, de asemenea, că stereotipurile pot fi periculoase, semănând sămânţa ostilităţii în societate. Acest lucru se poate întâmpla în special atunci când întâlnim oameni care sunt străini şi ne trezesc sentimente de frică. Educaţia îi ajută pe oameni să identifice prejudecăţile şi stereotipurile care induc în eroare şi să le corecteze.
Elevii mai mari pot înţelege, de asemenea, că percepţiile şi prejudecăţile noastre contribuie în cele din urmă la o cultură care fie acceptă, fie subminează democraţia şi drepturile omului într-o comunitate. Literalmente, democraţia începe cu mine şi cu tine.
- Exerciţiul 4.1. - Toţi diferiţi, toţi egali
Obiective Elevii învaţă să se cunoască şi să se accepte unul pe celălalt, într-un grup. Elevii își descoperă puncte comune, de care...
- Exerciţiul 4.2. – Diferenţa
Obiective Elevii experimentează diferenţa şi înţeleg că aceasta este înrădăcinată în structurile sociale. Experimentarea diferenţei este crucială în adolescenţă. Tinerii vor...
- Exerciţiul 4.3. - Adevărat şi fals
Obiective Elevii devin conştienţi de stereotipurile din mintea lor şi reflectează asupra lor în mod critic. Ei înţeleg că simplificările şi stereotipurile...
- Exerciţiul 4.4. - Primele impresii
Obiective Elevii sunt capabili să identifice stereotipurile şi să devină conştienţi de diversitatea impresiilor şi a percepţiilor pe care oamenii le au...
- Exerciţiul 4.5. - Cu toţii avem prejudecăţi
Obiective În acest exerciţiu, elevii pun sub semnul întrebării stereotipurile şi prejudecăţile despre alte persoane şi minorităţi. Ei descoperă percepţiile diferitelor minorităţi....
- Exerciţiul 4.6. - Cu toţii suntem egali, dar unii sunt mai egali decât alţii
Obiective Elevii identifică şi analizează motivele de discriminare a celorlalţi. Acest exerciţiu se concentrează pe modul în care factorii socio-economici afectează şansele...
- Exerciţiul 4.7. - Turiştii
Obiective Simulând, print-un joc de rol, un ”șoc cultural”, elevii vor observa stereotipurile aduse în joc. Astfel, vor deveni conştienţi de posibile...
- Exerciţiul 4.8. - Globingo: „O fiinţă umană face parte din întreaga lume”
Obiectiv Scopul acestui joc este să arate că o fiinţă umană face parte din întreaga lume. Resurse O foaie cu pătrate bingo...