Exerciţiul 8.3. – Conflictul familial şi între colegi

Living Democracy » Textbooks » Predarea democraţiei » Capitolul 8 – Abordarea conflictului » Exerciţiul 8.3. – Conflictul familial şi între colegi
Obiectiv Elevii învaţă cum să soluţioneze conflictele într-un  mod structurat.
Resurse Set de materiale resursă pentru elevi: „Soluţionarea conflictelor în şase paşi” (a se vedea exerciţiul 8.2).

Mod de lucru

  1. Elevii citesc foaia de lucru „Soluţionarea conflictelor în şase paşi”.
  2. Profesorul lasă elevii să vină cu exemple de conflicte tipice de acasă, de la şcoală sau de pe terenul de joacă, de exemplu:
    Acasă:

    • Copilul vrea să se joace, dar părinţii cred că ar trebui să înveţe.
    • Copilul vrea bani pentru cinema / un concert / o petrecere / un picnic, dar părinţii au alte cheltuieli.

    Pe terenul de joacă:

    • Băieţii şi fetele vor să folosească terenul de joacă pentru scopuri diferite.
    • Băieţii deranjează fetele în timp ce se joacă.
  3. Elevii aleg un conflict de care să se ocupe şi formează grupuri de patru-şase persoane.
  4. Fiecare grup se împarte apoi în două, jumătate dintre ei asumându-şi rolul de părinţi, iar jumătate de copii (sau băieţi/fete).
    Mai întâi, părinţii şi copiii se întâlnesc separat pentru a-şi clarifica poziţia. Apoi se întâlnesc cu adversarii lor şi încep negocierile urmând cele şase etape.
    După o anumită perioadă de timp, negocierile se opresc, iar grupurile se întorc în clasă.
  5. Întreaga clasă dă un feedback referitor la activitatea lor în grupuri. La ce fel de soluţii au ajuns? Au fost multe soluţii diferite?

Alternative

Acest exerciţiu ar putea fi, de asemenea, efectuat cu un mediator, de exemplu cu un elev care să aibă rolul bunicului care ghidează, în negocieri, părţile aflate în conflict.